Il câs da la cuarde taiade

 

«Che al lassi, comissari, al è dome un toc di cuarde…»
«Ostîr, si viôt che no tu âs il voli par il misteri e par la investigazion. Tu crodis che chest al sedi dome un toc di cuarde taiade. Invezit al è un imprest doprât par un delit. Al è miôr fâti un pocje di scuele. Al varès di rivâ ancje Spilot, dal moment.»
Intant che al cjacarave, il comissari Rocheton al veve slungjât une cjadree al ostîr.
«Come che tu podis viodi, la cuarde je taiade fin a mieç, po dopo si è sbregade. Sicheduncje cuant il sassin al à taiade, a veve di tignî sù bon un pês, salacor un om. Ma cuant ise che une cuarde a ten sù un om?»
«Cuant che un om al è impicjât», al veve rispuindût Spilot, jentrant in ta stanzie, dopo vê fat las scjales.
«Brao! Un om al è stât picjât. Il sassin al à spietât che al mueri e po dopo al à scomençât a taiâ la cuarde, ma no dal dut. Il pês dal muart al à sbregât l’ultin toc. Ma cjalin ben. Viodêso che la cuarde a je fruiade dome di une bande? Chest al ven incuintri al nestri pinsîr: la cuarde si è cunsumade intant che à coreve su la ramace da l’arbul! Intant che il sassin al picjave l’om!»
L’ostîr al cjalave Rocheton cun la bocje vierte, plen di pôre.
«E no je finide! Da bande contrarie da cuarde, il cjaveç al è sporc di sanc. Sigûr al è di chel puaret che si remenave cence flât, intant che al leve al creatôr… Ce brute muart!»
«Ce storie ingropade…», al dîs Spilot. «Cheste a podarès ancje jessi la cuarde di un mulinâr che al cirive di molâ jù un sac di farine, doprant il cidul. Eco parcè che a je fruiade. Rivât a fin di cuarde al à cjapât il dêt inta ruede. Par no lassâ il dêt sul fier, al à scugnût taiâ la cuarde.»
Nancje finît di cjacarâ, si sint tucâ intor da puarte da stanzie. Al jentre il garzon da la ostarie.
«Comissari, di sot al è rivât Ricardo Semule, il mulinâr. Mi domande se o vin cjatât un toc di cuarde taiade…».
«Garzon», al berle l’ostîr, «Il mulinâr isal a puest cui dêts das mans?»
«No», al rispuint il zovin, «Al à un dêt fat sù intun peçot!»
«Amîs», al dîs Rocheton, «Eco, sberdeât il câs da la cuarde taiade!»
di Massimo Furlani
#594

1 comments On Il câs da la cuarde taiade

  • Massim, a tu mi fasis vignî iniment Scerbanenco cui siei "Cinquecento delitti". Scomence a metiu insiemi ch'a son une vore ben fâts, cuntune fine ironie. Bepi.

Leave a Reply to Anonimo Cancel Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît