Cui savê!

 

– E cumò, di ce bande? Al domande Franc, cuant ch’a rivin li de beorcje che si vierç in trê direzions.
Marc nancje nol rispuint, dome al si invie bande çampe.
– Par di là? Vino di zirâ bande di là?
Marc al va di lunc a cjaminâ dret, cidin, al sa ben lui ce che i baline intal cjâf!
Franc al scomence a stufâsi. Al à acetât di lâ cun Marc, che al veve tant insistût, ven, o lin fin li, fin là vie, no stin tant, no, nuie, o ai voie di fâti viodi une robe, a son cuatri pas, e dai, mo, sù, no stin tant…
– Alore o lin li de sagre? Lino li de sagre? Ma la sagre e je finude, a varan ancje disfat dut, cumò, metût vie.
E chel altri saldo mutul.
– O sint, mo! O soi stufât, o soi vignût cun te, dome par fâti un plasê, no tu mi as nancje dit ce robe che o vin di viodi, jo o torni indaûr…
– Cjale là. O sin rivâts.
Il braç di Marc, cumò, al mostre alc.
– Beh? Ce aio di cjalâ? Al è un arbul, veh, un tei! E alore?
– O jerin sentâts li sot. La sere de sagre, domenie. Al jere un taulin, li.
– E ben?
– Linde e jere cun me. E tu jeris ancje tu.
– Sì, jo, o jeri, sì. E alore? A jerin ancje di altris, se al è par chel.
– Ma tu le as menade a cjase tu.
– Sì, jo. Tu tu jeris lât vie.
– Sâstu a ce ore che o ai di jevâ jo? Ogni dì, fur che la domenie?
– Ah…. no sai… a buinore.
– A buinore trop?
– No sai… a cinc?
– A trê. Cumò astu capît parcè che o soi lât vie prime de tombule? Almancul un trê, cuatri oris o scugnarai durmîlis. O no?
– Sì, ma ce jentrio jo?
– Ti plasie Linde, a ti?
– Ma ce…
– Ti plasie o no?
– Ma…
– Ti plâs. Par chel o vin di decidi, cumò.
– Decidi ce?
– Se e à di sei mê o tô.
– Ma ce distu? Ce ti saltie sù?
Il prim pugn i rive inte gramule, cence che al vei vût il timp nancje di viodi di dulà che al jere partît.
– O tu o jo! – e jù un altri.
– Ma tu tu sês mat!
Daspò dal tierç pugn, ancje Marc al scomence a cerça une pidade sul vues rabiôs, uhi, ahi!
E alore sì, che e ven biele! Sberlotis, pugns, sgarnofs, pidadons, patafs, pachis… trop ise durade? E cui le aie vude vinte?
Cui savê!
Un an e mieç daspò di chê pestadice, une domenie di matine, in paîs, a sunin di fieste lis cjampanis. Batisins. Linde, dute ridinte, i stampe une bussadone sul smursiel a la sô frutine, prime di poiâle intal braç de santule.
I samee dute a Franc, ma ce distu? Cjale il music, no isal chel di Marc? Ma no! i voi a son di Franc, sì, ma il cerneli… no, ma il nasut, no viodistu, cu la ponte in sù tant che Marc! Ma dulà vêso i voi vualtris! E je dute Franc! No, po e je spudade Marc.
Insome, un misteri! Par disgropâlu i volares cualchidun che al jere lì de sagre in chê volte de pestadice.
Ma jo no jeri, o jeri a cjase. A scrivi cheste conte.
Curte.

di Laurin Zuan Nardin
#792

3 comments On Cui savê!

  • E no stin fers neancje vuê, che e je domenie e che o vin la cente. Chest al è il regâl pe osterie di Laurin Zuan Nardin, che come che al sa fa lui, abilissim intai dialics, al piture une barufe… ma no stêt fâsi ingjanâ dai dadui, e neancje des razis… la conte e va a finîle come che… anzi no, no propit come che si spietais. Dute di lei!

  • Cetant strane le vite, un al samene il sorc e guai se un altri al va cjapa su il prodot finît, in chest câs il seminadôr al pratint adiriture che chel altri si cjapi su i profits de semine. Ma vait a capile vualtris. Lussian

  • Pingback: Bon Complean Contecurte! | Contecurte ()

Leave a reply:

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît