Cui savê!

 

– E cumò, di ce bande? Al domande Franc, cuant ch’a rivin li de beorcje che si vierç in trê direzions.
Marc nancje nol rispuint, dome al si invie bande çampe.
– Par di là? Vino di zirâ bande di là?
Marc al va di lunc a cjaminâ dret, cidin, al sa ben lui ce che i baline intal cjâf!
Franc al scomence a stufâsi. Al à acetât di lâ cun Marc, che al veve tant insistût, ven, o lin fin li, fin là vie, no stin tant, no, nuie, o ai voie di fâti viodi une robe, a son cuatri pas, e dai, mo, sù, no stin tant…
– Alore o lin li de sagre? Lino li de sagre? Ma la sagre e je finude, a varan ancje disfat dut, cumò, metût vie.
E chel altri saldo mutul.
– O sint, mo! O soi stufât, o soi vignût cun te, dome par fâti un plasê, no tu mi as nancje dit ce robe che o vin di viodi, jo o torni indaûr…
– Cjale là. O sin rivâts.
Il braç di Marc, cumò, al mostre alc.
– Beh? Ce aio di cjalâ? Al è un arbul, veh, un tei! E alore?
– O jerin sentâts li sot. La sere de sagre, domenie. Al jere un taulin, li.
– E ben?
– Linde e jere cun me. E tu jeris ancje tu.
– Sì, jo, o jeri, sì. E alore? A jerin ancje di altris, se al è par chel.
– Ma tu le as menade a cjase tu.
– Sì, jo. Tu tu jeris lât vie.
– Sâstu a ce ore che o ai di jevâ jo? Ogni dì, fur che la domenie?
– Ah…. no sai… a buinore.
– A buinore trop?
– No sai… a cinc?
– A trê. Cumò astu capît parcè che o soi lât vie prime de tombule? Almancul un trê, cuatri oris o scugnarai durmîlis. O no?
– Sì, ma ce jentrio jo?
– Ti plasie Linde, a ti?
– Ma ce…
– Ti plasie o no?
– Ma…
– Ti plâs. Par chel o vin di decidi, cumò.
– Decidi ce?
– Se e à di sei mê o tô.
– Ma ce distu? Ce ti saltie sù?
Il prim pugn i rive inte gramule, cence che al vei vût il timp nancje di viodi di dulà che al jere partît.
– O tu o jo! – e jù un altri.
– Ma tu tu sês mat!
Daspò dal tierç pugn, ancje Marc al scomence a cerça une pidade sul vues rabiôs, uhi, ahi!
E alore sì, che e ven biele! Sberlotis, pugns, sgarnofs, pidadons, patafs, pachis… trop ise durade? E cui le aie vude vinte?
Cui savê!
Un an e mieç daspò di chê pestadice, une domenie di matine, in paîs, a sunin di fieste lis cjampanis. Batisins. Linde, dute ridinte, i stampe une bussadone sul smursiel a la sô frutine, prime di poiâle intal braç de santule.
I samee dute a Franc, ma ce distu? Cjale il music, no isal chel di Marc? Ma no! i voi a son di Franc, sì, ma il cerneli… no, ma il nasut, no viodistu, cu la ponte in sù tant che Marc! Ma dulà vêso i voi vualtris! E je dute Franc! No, po e je spudade Marc.
Insome, un misteri! Par disgropâlu i volares cualchidun che al jere lì de sagre in chê volte de pestadice.
Ma jo no jeri, o jeri a cjase. A scrivi cheste conte.
Curte.

di Laurin Zuan Nardin
#792

3 comments On Cui savê!

  • E no stin fers neancje vuê, che e je domenie e che o vin la cente. Chest al è il regâl pe osterie di Laurin Zuan Nardin, che come che al sa fa lui, abilissim intai dialics, al piture une barufe… ma no stêt fâsi ingjanâ dai dadui, e neancje des razis… la conte e va a finîle come che… anzi no, no propit come che si spietais. Dute di lei!

  • Cetant strane le vite, un al samene il sorc e guai se un altri al va cjapa su il prodot finît, in chest câs il seminadôr al pratint adiriture che chel altri si cjapi su i profits de semine. Ma vait a capile vualtris. Lussian

  • Pingback: Bon Complean Contecurte! | Contecurte ()

Leave a Reply to Gelo Stellato Cancel Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît