— No stait a vierzi! Tiraitsi in bande!
A fuarce il Comissari Rocheton al veve parât in bande i oms de ostarie che si jerin metûts denant dal magazen. Pôc prime, un gran colp e une vosade di dolôr a vevin clamât dongje chel bossul di int.
Al jere di pôc che Rocheton si jere trasferît intal paîs. Al veve cjatât une cjamare malsacodade par sore de ostarie. La situazion e veve di jessi provisorie, cussì al veve dit al Ostîr, so vecjo compagn di scuele che al veve metût in pîts l’ambient.
Ma come che al sucêt di spes, il poliziot si jere leât al lûc e ae int, deventant un di lôr.
Cualchidun al podarès pensâ che vê un Comissari in pension al podedi jessi un tornecont, ma Rocheton al jere speciâl. Al viodeve delits par dut, ogni tramai e jere une arme, ogni barufe a puartave di sigure a un copament. Di ben che al jere Spilot, il so assistent, che lu dreçave, fasintlu resonâ.
Eco parcè che, ancje chê dì, Rocheton nol veve dubiis!
— Sigûr che chi dentri si stâ consumant un delit!
— Comissari jo o crôt… — Ma l’Ostîr nol veve rivât a finî di cjacarâ.
— Ostîr! O ai dismascarât cetancj criminâi. O nasi l’odôr di delit, come il lôf al nulìs il trop di pioris.
Tirant la mantie de puarte nol sucedeve nuie. E jere sierade par dentri cul clostri.
Altri colp. Altre vosade.
Rocheton si jere gjavât la gjachete, e voluçât lis maniis de cjamese.
— Spilot, va di corse a cjoli un leverin. O tirarin su la puarte dai cancars!
Intant che il zovin assistent dal Comissari al coreve viers la vecje stale, di dentri si sintive murmuiâ. Une vôs stropade, ingosade. Un lament di soference.
— Cui isal dentri? — al veve domandât Rocheton.
— Manlio Brusadule e Pieri Balute. — Cualchidun al veve rispuindût.
— A son amîs di simpri. No crôt che…
— Si stâ pôc a passâ dal ridi al vaî! — Al veve dit il Comissari cun autoritât. — Vuê tu ti strenzis la man e doman tu ti cjapis pal cuel!
Nancje finît di cjacarâ, il Comissari si jere metût in vuaite, pontant il dêt par tiere.
— Cjalait! Sanc! — Al veve berlât.
Di sot la puarte, un riûl ros al veve scomençât a cori jù pal scjalin, segnant il marcjepît fin sul ôr dal curtîl. In curt une poce rosse si jere piturade sui claps. I oms a vevin scocolât i voi, plens di pôre.
Spilot, che intant al jere tornât, al veve cjapât la peraule.
— Che al scusi, Comissari. E se chei doi oms di dentri si fossin metûts a travasâ e a vessin bevût cualchi tai vie in dilunc dal lavôr? Salacor cul taponâ lis butiliis e àn pierdût la smicje e e àn rangjât cualchi martielade sui dêts. Eco il vosament.
Sturnîts dal bevi e àn smenteât la sarpintine tacade e il vin al è saltât fûr.
Rocheton si jere fermât pinsirôs.
La puarte e fo tirade sù dai cancars. Ducj a vevin cjalât la sene.
Doi oms, plens come gûts. Un cul martiel. Chel altri che al pontave un suro suntune butilie cun doi dêts fassâts. Intant il butilion sot de damigjane al spissulave e il vin al coreve par tiere.
— Spilot! — Al veve dit Rocheton. — Eco sberdeât il câs de puarte sierade!
di Massim Furlan
#1839
Note: conte publicade sul Strolic Furlan, ma che Rocheton, su sugjeriment di Spilot, al à volût regalâ ancje a noaltris de Ostarie.