#17 – Siops
Mi plâs di misurâ dì par dì ce c’al reste
dal nestri amôr, in fons dai tiei voi di frusìn.
Uè ti lei ancimò tal cûr: forsi ‘e jè cheste
l’ore plui clare, l’ùltime, che nus lasse il destìn.
La cinccent e sclopete tant che un cjan che al mene la code, biel che Berto le mene su lis stradis che aromai ducj i doi a faturin a ricognossi. Megacapanons e tarondis ju instupidissin tant che lis luminariis dai allyoucaneat cressûts come foncs. Rivâts insom, però, velu li, il blu e ros dal centri comerciâl li che Berto e Ide a van a fâ la spese dal ultin dal an di passe trente agns. A lui i bastarès une paste cul pes, cjolt al marcjât, denant di cjase, ma jê e à simpri vude la fisse, un rît di bon auguri, e inalore, velu li, Berto, a mateâ par cjatâ un puest, cui suv che i rugnin cuintri che alì nol è spazi par chei come lui.
I ven cuasi un imbast cuant che lis puartis automatichis si vierzin e i sbatin intor l’aiar viziât e imboreçât. Si cjale ator spierdût, fasintsi strade tra trops di zovins a passon come i ôcs, fruts che a vuachin e cjanuts cui capots. Ae fin, al concuiste un carel e al tache la aventure, te man ben strente la liste – simpri chê di trente agns incà. Zovenotis sbeletadis i proponin i miracui dai lôr prodots, dal formadi al fîl interdentâl, e lui al sint l’ingomut rivâi plui insù. Di colp a Berto i mancje il flât. Al cisiche alc, po si sburte tun cjanton, lontan de int. Ce crodevial di fâ? Lâ indenant, come cuant che e jere jê, e fâ fente che la vite e continue? E je une ruede che e ciule a ogni zîr. Al fâs mâl, masse mâl.
Berto al volarès scjampâ. Ma jal à imprometût. “Prometimal. Di no lassâti mai lâ, e di misurâ dì par dì ce che al reste dal nestri amôr”. E Berto al torne a menâ il carel e al va indevant, persut, bacalà, savon, fin a rivâ insom de liste.
Une volte tornât, si invie viers dal cimitieri. “Dome par te, par viodi ancjemò la tô lûs, insom dai miei voi di frusin”. Intal scûr dal dì che al mûr, la sô ombre si môf lente biel che e torne a cjase.
di Teresine la çuete
#1834