#07 – Ricuarts conzelâts
Cun tune gnot sutile di zupèz…
Tal cûr di chê borgade dismenteade e esisteve une vecje stazion feroviarie. Agnorums che l’ultin tren al veve lassât lis sôs olmis in chei binaris za cuvierts cun jerbatis, ma la stazion e jere restade inpins, come un ricuart conzelât tal timp.
I orlois tes parets za no batevin plui lis oris, i bancs di len, fruiâts, a vevin ancjemò la testemoneance dai viazadôrs che a transitarin il sît.
Ogni daspò misdì, al colâ dal soreli, i vecjos abitants de borgade si riunivin te stazion. Nissun al fevelave dal parcè.
Atrats dai ricuarts a rivavin, si sentavin cjalant l’orizont come se spietassin alc. In realtât a savevin che il tren nol sarès tornât a passâ.
L’impuartant cumò al jere cjatâsi li ducj insiemi, in chel spazi che une volte al jere il pont di partence e di rivade di tantis storiis. I zovins a partivin viers i grancj centris in cercje di gnûfs orizonts, e ogni tant cualchidun, za anzian, al tornave in cercje des lidrîs.
Cun tune gnot sutile di zupèz, il sunsûr dal aiar sore i binaris ur ricuardave l’eco di miôrs timps. E se ben il tren nol sarès tornât a passâ, a continuavin a dâsi dongje dì daûr dì, za che il sempliç fat di spietâlu ur deve une conession cun chel passât che no volevin pierdi.
E cussì, la borgade e viveve in chê spiete eterne, unide cuntun tren che mai al sarès rivât.
di Fuschi
#1824