La conte misteriose (17): Cussience

E rivà une vuere e un ciert Vigji al domandà se al podeve
lâ, di volontari. Ducj i faserin une vore di compliments. Vigji al le dulà che
a devin lis sclopis, ‘nt cjapà sù un e al disè: – cumò voi a copâ un ciert
Bepi.
I domandarin cui che al jere chest Bepi.
– Un nemì – al rispuindè, – un nemì che o ai jo. Chei i
faserin capî che al veve di copâ i nemîs di une certe cualitât, e no chei che i
plasevin a lui.
– E ce? – al disè Vigji – Mi cjapaiso par stupit? Chest
ciert Bepi al è propit di chê cualitât e di chel paîs. Cuant che o ai savût che
i fasevis la vuere cuintri, o ai pensât: o ven ancje jo, cussì o pues copâ
Bepi. Par chel o soi vignût. Bepi jo i lu cognòs: al è un farabut e pâr pôcs
bêcs mi à fat fâ une brute figure denant di une. Son robis vieris. Se no mi
crodês us conti dut tal particolâr.
Ma lôr i diserin che sì, i leve plui che ben cussì.
– Alore – al fasè Vigji – spiegaitmi dulà che al è Bepi,
cussì o voi daurmân a combati.
Lôr i diserin che no lu savevin.
– No impuarte – al disè Vigji, – mi fasarai spiegâ. Prin o
dopo lu cjati ben.
Chei i diserin che no si podeve, che lui al veve di fâ la
vuere dulà che lu metevin lôr, e copâ cui che i capitave a tîr, di Bepi o no
Bepi lôr no savevin nuie.
– Viodêt – al insisteve Vigji – bisugne propit che us conti.
Percè che chel li al è propit farabut e voaltris o vês di fâi la vuere.
Ma chei altris no volevin savênt. Vigji nol rivave a dâsi
padìn: – Scusait, par voaltris se us copi un nemì o se us copi un altri no isal
compagn. A mi, invezit di copâ cualchidun che cun Bepi nol à nuie a ce fâ, mi
splâs.
Chei altris a pierderin la pazience. Cualchidun i spiegà
cetantis resons e cemût che e jere fate la vuere e che un nol podeve lâ a
cirîsi il nemì che i pareve a lui.
Vigji al tirà sù il mustic. – Se al è cussì – al disè – no
mi va ben.
– Cumò tu sês e cumò tu stâs! – i businarin chei.
– Avanti-march, un-duè, un-duè!- E lu mandarin a fâ la
vuere. Vigji nol jere content. Al copave nemîs, cussì, tant par viodi se i
capitave di copâ ancje Bepi o cualchi so parint. I devin une medaie ogni nemì
che al copave ma lui nol jere content. – Se no copi Bepi – al pensave – o ai
copât tante int dibant. – E i vignive il rimuars. Intant i devin medaiis su
medaiis, di ducj i materiâi.
Vigji al pensave: – Cope vuê cope doman, i nemîs a calaran e
e vignarà la volte di chel farabut.
Ma i nemîs si jerin rindûts prin che Vigji al ves cjatât
Bepi. I vignî il rimuars par vê copât tante int dibant, e si come e jere la
pâs, al metè dutis lis medaiis intun sac a al zirà ator pal paîs dai nemîs a
regalâlis ai fiis e a lis feminis dai muarts.
Zirant in chê maniere i capità di cjatâ Bepi.
– Ben – al disè – miôr tart che mai – e lu copà.

 

E cun chê lu meterin in pereson, lu processarin par omicidi
e lu picjarin su la forcje. Al procès al leve indevant dome a ripeti che lu
veve fat par metisi a puest la cussience, ma nissun i abadave.
 
Conte misteriose… di induvinâ tai coments
voltade di Rafaêl Serafin

7 comments On La conte misteriose (17): Cussience

Leave a reply:

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît