La arcje tal camarin

 

De puarte dal camarin al salte fûr un cjan, rabiôs, che al cor vie. 
Dopo di lui une vacje, che e rumie, e subit daûr un cenglâr. 
No si capìs cemût che a podin stâ tantis bestiis in cheste cantinute.
Ploie, ploie, ploie e inmò ploie.
E mi è vignude voie di là a cirî lis bestiis che o ai molât e mi son scjampadis vie.
O a contât lis sabidis e lis domeniis di ploie e no soi saltât fûr, per che o vevi finît i dêts. E cuant che dilunc la setemane i umans i tegnin a fâti savê che a àn inventât chê usance demoniache che si clame lavôr, e cun di plui, vuarps e cjastrons, a àn pensât ben di dâi a cheste usance une regolaritât fate di setemanis e dîs e oris, pluitost che di lassâle cori daûr al timp e al so bonstâ: plovial? si lavore! Soreli? Vie, ator pai cjamps e pai prâts fin a copâ il flât.
Dopo e je la volte di un gjat, dopo di un purcit, e a cjalâ ben i purcits a son doi, o forsit trê. 
Framieç al è passât un animâl, no si è capît ben ce che al jere. E simpri di chel camarin ve li, saltâ fûr parfin un camêl.
Ma invezit dome ploie, ploie e inmò plui ploie.
E mi decît a no sei sotan, une volte tant, e dâi cuintri, almancul vuê, e alore o cjapi sù l’armadure dal vuerîr de aghe. Stivâi, tant par scomençâ, robâts ae memorie di cuant che o jeri frut o scuasi e o lavi a pes. Une tute che e coventarès par la su la nêf, ma poben, intal pantan dal arât e larà ben compagn e no mi bagnarai lis mudantis, e po dopo barete, che nissun me peti, e ombrene, di chês grandis, robade intune curiere a di cualchidun che al veve mancul cjâf di me. E vie, ator pes braidis.
E dopo une bestie, ancje cheste imprecisade, ve che e je la volte di une bilite, e di une vipare, e di çus. Subit daûr al tocje a di un cjaval, e forsit trê o ancje cuatri mus. E par che no si fasedi un tuart al grant e al piçul, ve che sù di chês scjalis a vegnin ancje un elefant e une budiese. 
E cif, e ciaf, e cif, e ciaf.
Che la robe piês de ploie no je la ploie, ma la aghe, che e jemple, e messede, e sglonfe, e innee, e cope, e fraidìs, e insome, e cif e ciaf, lis talpis a sprofont, di no rivâ a tirâsi fûr, e mi cjali ator, e nol è vanzât nancje un rivâl, ni un roiuç, di podê viodi cheste aghe color diaree cori vie. E alore vele chi, che e tire sot la jerbe, e po dopo e cor su la strade che no sai se o vevi miôr a vignî fûr in canoe, nol fos altri che cun dut che arât e arât e arât, no sai mica se si navighe parsore des cumieris.
E se aromai nol è di ce mareveâsi, al vâl ben visâ che framieç di altris cjans e vacjis e purcits, son stadis viodudis razis, gjalinis, crots e parfin un mostri!
E insome, o torni cjase plui ledrôs di prime, e no sai ben dulâ che a son ducj i nemâi che o tirât dongje e parât vie di un pâr di dîs inca, di cuant che la aghe mi à jemplade la cantine e a ogni butilie di colezion che o scuegn butâ in bande o che la etichete e je scjampade vie come une fuee d’Unvier. Miôr lassâ stâ e tornâ a vore…
O cjapi in man un Trebian di Abruç cu la etichete sbregate, e mi scjampe un porco…
O cjapi in man un Frascati cu la butilie crevade, e mi scjampe vie une altre vacje…
O cjapi in man un Cabernet che no si viôt nancje ce che al è e mi scjampe un cjan…
Jenfri un dan e chel altri, rivi dome a pensâ che a fuarce di ploie, e devi jessi une arcje, parcade di cualchi bande, chi dongje.
di Rafaêl Serafin
#337

note: nissune butilie di vin e je stade ofindude o maltratade par scrivi cheste conte.

6 comments On La arcje tal camarin

Leave a reply:

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît