Al jere di un biel pieç che no si viodeve une fumate cussì penze sù par ca. Al è di mats movisi cuntun timp cussì, ma il siôr al à presse di tornâ a Udin… Di bon che i cjavai a cognossin la strade a memorie, ma chel istès si à di lâ a planc, massime cumò che o sin dongje dal vât dal Carmôr.
Cuant che e tache la rive jù i cjavai a son gnervôs, mancje pôc che si ombrissin, po a tachin a sgagnî. Par fortune che a son dolçs di bocje e o rivi a stratignîju. Tal mieç dal vât mi ricjati cuasi fer. Propit in chel, dôs ombris si imparessin scuris framieç de fumate. Tal timp di un amen, une mi ponte intor une pistole e chê altre e straten Curubul e Stelin pe brene. O jevi lis mans adalt. No vâl la pene murî par un carogne. Lu sint a sacraboltâ dentri dal brun. “Ce che al è? No ti pai par stâ fer!” al vose sustât.
“Nol covente che si inrabii, siorie lustrissime, o sin chi a saldâ debits!” La vôs e rive dal mieç de fumate e daûr di jê si fâs indenant une altre ombre. A man a man che si fâs dongje o rivi a viodile miôr. Cundut dal façolet che i strassomee la muse, mi somee di cognossile. Cul calç de sclope al bat su la portele dal brun. “Nol volarà miche fâsi preâ. Se nol dismonte dal brun cemût fasìno a regolâ i conts?”
Velu li che al dismonte dut impicotît tal so veladon neri. La rabie che al à tai voi e sbroche fûr dibot. “Cheste insolence ti costarà la forcje, galiot che no tu sês altri!”
“Se ancje o ves di cjatâmi cu la gale tal cuel, no tu sarâs li a gjolditi il spetacul.” La ande soradine di prime si à butade in menace, intant che la man e sbasse il façolet. Cumò sì che lu cognòs. Stiefin, il plui grant dai Pascolets. Al è zaromai un an che no lu viodevi: Sant Martin dal an passât. L’an de fam. Butât fûr cun ducj i siei de sô siorie ilustrissime in persone. A cirî un lavôr che nissun ur à dât. A murî di fam pai fossâi, come cjans. Come tancj di lôr tal an de fam. Come sô mari Sabide e so fradi Tin.
No coventin altris peraulis. La sentenzie e je za stade lete.
Te fumate il ton al sune cuasi smuartît. O resti fer su la casse a fissâ chê forme scure che e sbrisse par tiere e cuant che o alci i voi mi ricjati di bessôl tal mieç dal vât. Pierdude framieç de fumate, mi somee di sintî la vôs di Stiefin che mi dîs: “Puartii i miei salûts ae vedue.”
di Carli Pup
#154
#154
Notis: l’an cussì clamât “an de fam” al è il 1817
9 comments On Tal mieç dal vât
Biele: ise ispirade di un fat di veretât precîs?
La conte no je ispirade a di un fat reâl, ma al è alc che al varès podût sucedi (e che forsit di cualchi bande al è ancje sucedût).
O soi partît di doi elements storics: 1) la situazion economiche e sociâl disperade che si veve in Friûl sul imprin dal secul XIX e che e à viodût un pic intal 1817 che, inte memorie popolâr, al è restât come "l'an de fam" cun cetancj furlans muarts pardabon di fam; 2) la presince gruesse di "bandîts" o "brigants di strade" che a puartât lis autoritâts austriachis a sburtâ a armâ ancje lis vuardiis comunâls par fâi cuintri.
Il vât sul Cormôr (Carmôr te varietât locâl), tra Torean e Culugne, al è un dai lûcs là che i "brigants" a operavin.
La conte e je nassude di li…
Carli
Dopo vê lete cheste conte mi gjavi propit il cjapiel. Brâf pardabon. E mi sint onorât di scrivi in chest Blog leterari indulà che a scrivin scritôrs cussì brâfs
Carli, propit biele!
Tu mi fasis vignî iniment une straordenarie descrizion di Gortani de Tresemane viere, dulà che lui al conte dal puint dal morarat, che o pensi che al fos li che cumò e je la concessionarie di Ferri, par lâ di Udin a Felet. Li e zirave propit une bande di brigants, che a son stâts cjapâts e i doi caporions ghiliotinâts in Zardin Grant il 25 di fevrâr dal 1811 (il Friûl al ospitave in chê volte i Francês).
Par cui che al vûl jentrâ tal teme (che mi à une vore cjapât cualchi an indaûr) al è il biel libri di Furio Bianco "Contadini, sbirri e contrabbandieri nel Friuli del Settecento".
Al sarès ancje alcaltri di zontâ ma in câs o tornarìn parsore fra cuatri "Contis misteriosis", o podês capî parcè 😉
Mandi.
Mi plâs parcé che a si lei come il fîl dal vueli ch'al cole di une butilie. Dome une robe, come simpri no par fâ dispiet ma par cirî di fâ miôr, parcé publicâ cule conte ancje doi altris articui? O crôt che al sarès miôr di lassâ al scritôr dut il puest che al merete, amancul pal prin dí de publicazion.
La conte di Carli e je sù di lunis,
i articui che tu disis son vignûts fûr vuê…
prove cjale lis datis e lis oris 😉
Inmó alc sule gnove grafie. No par contestâle ma juste par dî ce chi pensi. In te conte il Carli al scrîf:
Al jere un biel pieç. Sule peraule, pieç, o soi simpri mâl restât par vie chi no le ai mai sintude pronunziâ cussí ma simpri cun la esse e che cheste ç a mi somee artifiziâl…Amancul che etimologjicamentri cualchidun al puedi spiegâmi il parcé.
Sule quistion dal spazi da lassâ al scritôr, mi scûsi ma tal gno argagn iar si viodeve dome le date de conte dal Carli e pai articui si viodeve dome lis oris. Vuê a si viôt le date dal 17 tal articul su Gurize e tar chê dal misteri al reste il misteri parcé che no si viôt ne date ne ore:-)
A dî il vêr, o jeri vignût su Contecurte quant chi ai viodût l'articul dal Carli sul Reader che in chel moment al jere di bessôl ma cuant chi soi rivât su Contecurte o ai cjatât insiemit chei altris doi articui. O ai di vê fat il clic sul Reader juste al moment che i doi articui a vignivin publicâts.Perdon.
Cuntun tic di ritart, ma o volevi dî grazie a Sandri, Nelo, Gianfranco e Jaio: o ai propite gust che la storie us vedi plasude.
@ Nelo: par fortune che achì no si rive a viodi cuant che un al devente ros, parcè che cun cheste sviolinade achì cence bevi un tai o jere deventât colôr puinte!
@ Gianfranco: ca di cuatri contis misteriosis o riscji fintremai di lâ in pension, no si pues miche tignî cualchidun cu la curiositât par cussì tant timp… 😉
@ Jaio: la grafie e je simpri alc di artificiâl in dutis lis lenghis, duncje nuie pôre. Ta chest câs specific a son ancje zonis dal Friûl là che si pronuncie propit cul "ç". L'impuartant al è che tal lei ognidun al ledi daûr de sô varietât.
Carli