I dîs piruçs

Pûr jessint confinants, Checo e Jacum no jerin mai lâts di acuardi. Anzit. Al someave propit che ognidun di lôr al fasès a pueste a cirî un mût par barufâ, cuistionâ, berlâsi l’un cun chel altri. A vevin dut tacât: lis cjasis, lis stalis e ancje il mûr dal ledan. Dome i doi orts a

Reclam

No sai se la mê storie e je tacâde par câs o biel volint; di sigûr al è stât un plasê. A ogni mût, cumò, no mi puedin fâ fûr cul bon servît di dome la cjamese che o ài sù. Dopo dut o soi rivât a jentrâ batint sul timp une schirie di concorints.

Deventâ vielis

Une ch’o ai imparât tai agns e je che cu l’etât si cuiste simpri plui imagjinazion tal burî fûr gnûf mûts di fâsi mâl. Za fa doi dîs, tant par dî, o soi rivât a cjapâmi in plen sul cjâf la stangje de jentrade di un parchegjo. A son dome doi mûts par rivâ a

Il bocâl

– Tate, ven di corse, a si petin! – Cui? Cui si petie? Un cjalon ator pal bearç, ducj i fruts di cjase a jerin li che a pesseavin a cori daûr di Romeo che al jere vignût a clamâ so pari, ven svelt! Ma se no son i nestris che a si barufin, cui

Bandiera rossa

Anute si veve maridade cun Carmelo, un bassarûl, e, lant cuintri curint, e jere lade a vivi in Umbrie. Lavorant, ducj i doi, intune fabricute di creps, a jerin rivâts a sparagnâ par podê gjoldi dîs dîs di vacance. Vûstu par contentâ la femine, vûstu par tornâ a viodi i lûcs dulà che al veve

Un numar

Dîs. Un numar, une sigurece, un principi di vite, une ossession. No podin sucedi robis brutis se tu sês fedêl. A sucedaran se no tu lu rispietis. Dîs a àn di jessi lis robis che tu metìs tal carel a ogni spese fate. Dîs i minûts di cuei la pastesute e chei doprâts par cagâ.

Rindui

«Conte, se no tu mi crodis!» «Dîs po! Mi stâtu coionant? No viodistu trop che al è picinin?» «Al baste che tu lu stricis un pôc». «Parcé?» «Cussì tu viodis che al slargje lis çatutis e si rive a contâiu ducj». Sgrimie e tire fûr de gabiute la bestie e la ten adalt. «Planc eh,

Articjocs

La telefonade de sûr e rivà che al jere sot de doce. Pocjis peraulis e ae fin un: “O partìs cumò”. Une clamade in ufici par cancelâ i apontaments, cualchi vistît tal trolley e al jere pront. Marina lu cjalave biel che si preparave: “Vuoi che venga anch’io?”. “No, no. Figurati. Ti chiamo quando arrivo”.

Ma dopo svolie?

«Cumò tu fasis un grumut cu la farine e intune buse tal mieç tu rompis chei doi ûfs alì. «Ma dopo asvolie?» La picinine si cjatà a dî cussì, pûr rindintsi cont di trop stupide che e jere la domande e di trop clare che e jere la rispueste. E jevà sù il cjâf de

Lâ daûr dai siums

Liubina e jere rivade a realizȃ chel sium che al jere stȃt di so pari, di tornȃ te sȏ tiere a vivi tal so paȋs che al veve lassȃt za di vincj agns indaȗr par emigrȃ in Australie, là che al varès vȗt une possibilitȃt di lavorȃ e mantignȋ la sȏ famee. E tornave come

1 104 105 106 107 108 189