Robis che a sucedin

Cheste e je la storie di un amôr. Ma no propite, tecnicamentri, di un amôr. Disin, miôr, che e je la storie di un incuintri tra dôs animis. Spirts. Entitâts. Ce che volês, o sai ben jo ce che ai voie di dî. Ma no dome, e je ancje la storie di un incuintri di

Problemis di siôr

Si sa che i drâcs a àn lis çatis curtis. Smauc, dopo vê fiscât il plui grant tesaur de Tiere di Mieç, ven a stâi chel dai nanui di Erebor, nol veve intenzion di spindi o dâ vie nancje un carantan. “Spindi par cjoli ce, po?” – al pensave – “No si viodin ni buteghis

Lassâsi lâ

Cuant che la sô man, a planc, cuasit par câs, ma nol jere par câs, e veve tocjât chê da frute, un sgrisul i jere partidi sù pe schene. Al jere come se ducj i pêi da cope si fossin metûts d’acuardi par fâ la ola e un lizêr inzirli lu veve sturnît par un

Libertât obleade

Olghe e je contente. E à a pene finît di fâ spese e e je jessude dal centri comerciâl. E sta lant jù pe corsie numar 9, li che un pâr di oris prime e à parcade la machine, e e sburte cun fature sul asfalt slis il carel cu lis borsis plenis di robe

Almost blue

O vevi tucât e batût, ma nie: la puarte e restave siarade. O vevi clamât e sberlât, ma nie compagn: dut cidin! Alore o vevi tirât fûr il biliet che vevi metût in sachete: “Ven doman, soresere: ti spieti!”. Al ere l’indiriç e une firme che no si capive, ma che mi lassave la curiositat

L’agâr de Lyon e il disc volant

L’agâr de Lyon: cussì jal à vevin batiàde la fantate che, ogni Istât, a vignive in feriis cui siei, emigrâts in France dopo dal teremòt. In veretât si clamave Lucille, ma e veve un cûl cussì biel, cuntun agâr cussì precîs, che chel sorenòn a nus jere saltât fûr di bocje di bessôl. Ben s’intint

Il Canocjon

Cun sigurece nissun al saveve ce dal diaul che al faseve: cualchidun lu etichetave come poete, par di altris al jere un un tic “fûr des riis”, ma ancjemò di altris lu difindevin cun: ” Un mone nol è par ciert, a mi mi nd à fât l’implant de corint eletriche in cjase cun la

Vigji Sclendar

Ogni paîs, in sen di sè stes al cjate dentri dai personaçs origjinâi e culì us conti di Vigji, sorenomenât il “sclendar”: magri come un bacalà suiât, cence istruzion scuelastiche, ma fuart di chê inteligjence naturâl che ogni tant la nature e premie un ca e un là. Lavoradôr di fâ pôre, plen di buine

Cui savê!

  – E cumò, di ce bande? Al domande Franc, cuant ch’a rivin li de beorcje che si vierç in trê direzions. Marc nancje nol rispuint, dome al si invie bande çampe. – Par di là? Vino di zirâ bande di là? Marc al va di lunc a cjaminâ dret, cidin, al sa ben lui

Il câs de cassele di len

Al Comissari Rocheton i plaseve cjaminâ tal bosc daûr de ostarie, soredut in timp di sierade, cuant che dut al è une vore cuiet. E in chei moments, si smolave in resonaments su la esistence e su l’om, fasint deventâ chel torzeonâ une rare ocasion di cjapâ al volo, par sintî un pocje di sapience.

1 107 108 109 110 111 189