Catine, il mus e la strie

E jere une volte une strie che si clamave Melanie e e veve un mus cu lis alis che al cjantave. Melanie e jere pelose, bavose, il muscli jenfri i dêts e brute di no podê cjalâ. E viveve intun cjôt a Buri e ducj che i dal paîs a vevin pôre di jê. A

La cjavre di Buri

Al jere une volte un Re che si clamave Tite e al veve une cjavre che e cagave bêçs. Il Re al viveve tal cjistiel di Buri e al jere bon come il pan. Tite al veve dôs fiis, Olimpie e Anute. Olimpie, la plui grande, e jere gruesse, brute e triste come l’asêt. La

Checco, Catin e Minute

  Intal gjalinâr de none a vivin trê bielis creaturis. Checco al è il gjal, biel e boriôs, cu lis plumis slusintis colôr vert e maron e i barbois luncs e impiâts compagns de bore di fûc; al cjamine di lunc tant che un princip cjalant ator cui voi a ponte di spine, si sint

Checo e Catinute

  Checo al è un gjat che al vîf tal bosc di Marie di Pieri-Pauli. Al à il pêl biel lustri, a riis neris e grisis, lis mostacjs lungjis e duris tant che il fîl di fier, i voi zâi e lusints e la furbetât di une bolp. Al è simpri a cjace par implenâ

Trê gjai

Intun paîs dongje Sant Denêl a cjantavin trê gjaii. Il prin, che al stave tal gjalinâr de famee dai Cains, che e jere la plui pedoglose dal paîs, cuant che al vierzeve il bec al someave che cu la sô cjantose al volês contâ al mont la sô miserie. E ogni dî, tacant di buinore,

Storie di un frut che al à salvât il Nadâl

A mancjavin pocs dîs a Nadâl e i centris comerciâi a jerin plens di int cjapade a fâ i ultins acuiscj. Agnul al jere lât daûr di sô mari a cjace dal regâl dal ultin moment e cumò al jere strac e nol viodeve ore di tornâ cjase. Al jere dome che al cjalave l’orloi,

La furbizie dal lôf

  Tal popul da lis ocjis, si conte cheste storie: ”Une volte a jerin dôs grotis e un arbul; ta la prime, plui scure, al viveve un lôf, ta la seconde un agnel e tal arbul, un sghirat. Il lôf al voleve lâ a stâ ta la grote dal agnel e i berle: “Rinditi subit!

Il puar sghirat

Ta une fatorie, al viveve un sarpint che al coreve daûr a un sghirat. Spaurît il sghirat al va a domandâ jutori a une bolp salvadie, disint: “Ti prei bolp, chel carogne di un sarpint, mi cor daûr cence fermâsi, judimi!”. “Va ben, ti difindarai, però tu tu varâs di dâmi alc sore!”; il sghirat

La surîs e il madrac

Une volte, in campagne, e viveve une puare surîs e un madrac. La surîs par dâ di mangjâ a la sô famee e veve di robâ la blave. Il paron dal granâr si inacuarç che la surîs e robe la blave e cussì al decît di meti un gjat che la tegni a mens. La

La fin da la piorute

Une dì, une piorute e leve a passon par i prâts di une mont, ma di tant timp un falcuç i coreve daûr e aromai al jere cognossût come “la Carogne”. La piore, alore, no savint ce fâ i domande al ors di judâle, parcè che al steve passant li ator. La piore i dîs:

1 12 13 14