Dute chê sdrume di fruts, li ator, di dulà saltino fûr ducj? E ducj che a lu cjalin, ce vêso di cjalâ? A cjalin che lui al cjape da dî cu la puarte che al à di meti sù e che nol rive, un marangon che nol è bon di meti sù une puarte! Scugnî clamâ Mario, il paron, che jo no rivi a metile adun, mi reste une sfese, che no sedin faladis lis misuris?
Ti mandi gno fi.
No, chê po no! Chel snacaiôs che al sa dut lui! No, no covente, o cumbinarai. Ma nol cumbine e cumò il fi dal paron al è li che al comande. Poile cuintri, sfuarce un tichinin, no li, di chê altre bande, cumò tenle drete. Al cjale il blochet cu lis misuris, al fâs divisions. Valdi al pense che cumò al scuen dî alc, fâ une propueste, nol pues, cun dute chê mularie che lu cjale, nol pues fâ la figure di un che…
– Salacor e je la cuintricasse che no je juste.
Alc al veve pur di dî!
Ma al sarès stât miôr di no.
– Valdi, ma ti incjochistu ancje di joibe cumò? – il paruncin – No ti bastie plui la sabide?
Cun chê vôs rabiose di un che o sai dut jo!
Cheste e jere masse fuarte. Un clap masse dûr di gloti. Fâsi insolentâ di chel snacaiôs, di un! Vincj agns di mancul, ma lui al è fi dal paron.
La mularie li ator e tache a ridi e ancje Valdi al rive adore a meti adun une sorte di sbeleade che si podarès ancje cjapâle par une ridade.
– Baste splanâ un tichinin e di chê altre bande i metìn un vasulin imbielât. Ce jerial di cussì dificil! Un pocje di capadocje intai lavôrs, no?! Dai, va a cjoli chest vasulin intal capanon, sù po!
Al è un ordin!
– Va a cjolitilu di bessoôl! E va sul osti tu e il to capanon dal vuìt! Che li dentri no met plui pît, jo, veh!
La sô femine i veve a pene contât che la siore Olimpie no voleve plui vêle a fâ lis voris li di jê, e veve cjatade une altre, une che i costave di mancul. Di mancul di chê miserie che ti dave a ti?! Une marochine, ah! sacravolt che a vegnin a puartânus vie il lavôr a noaltris!
E il cuviert de cjase? Di bant fâ fente di nuie, al pierdeve e i voleve passâlu, prin che al tacàs a plovi dentri fin intes cjamaris!
– Li no torni plui! Crôs di Diu, che no torni, tratâmi cussì, chel sfonderât! No torni plui! A cost di!
– A cost di ce?
– Doman o voi li di Furio, o ben a S. Cjossul, o cjatarai alc.
– Astu cjatât?
– No. O provarai domenie.
– Nuie?
– Nuie.
E intal lunis di matine, la femine: – No tu jevis? No tu vas a vore?
– No. O voi a dâ sanc.
– Fati dâ la cjarte pal lavôr.
– Par ce fâ?
– No si sa mai. Doman tu vas a puartâiale. Cussì almancul tu ti fasis paiâ la zornade di vuê. I fruts a costin e cumò se no ai plui chei cuatri carantans di siore Olimpie… Peloche!
E velu lui li cun chê cjarte in man, devant di Mario martars di matine.
– Ah! Il sanc. Tu podevis dîmi, no! Bon. A son di vernisâ chês puartis là vie. Scomence cun chê plui grande. Dai!
Valdi, cuant che il so frut al vai, lu cjol sui zenoi… no tu âs di vaî, tu sês grant cumò, un omenut tu sês e i oms no vain, nol à di vaî, un om, mai!
Mastiant blestemis, al si met sù il gabanot di vore, al si invie, in man il bidon de vernîs.
di Laurin Zuan Nardin
#1***
1 comments On Il puest di vore
Pingback: Contecurte la Vôs de Basse | Contecurte ()