La storie di Frice

No jere colpe sô se si clamave Frice…
La colpe a jere di so pari che vint nome chê tal cjâf la dì dal so batisim, cjalant une in secont banc cu lis tetis difûr, si jere lassât scjampâ chê peraule tal moment plui sbaliât di ducj:
juste cuant che il predi al domandave il non de frute.
Il predi sorepinsîr al jere lât indenant distès, ma il dam al jere fat e la comunitât e jere tonade dal ridi, dal prin al ultin banc, al pont di fâ tramâ la aghe sante.
E in chê dì il nono al jere muart d’infart cuant che i vevin contât ce che al jere capitât in glesie.

Il prin dì di scuele e veve dite ai soi compagns:
“Jo o soi Frice”
E il mestri, cjalantle stuârt, al veve rispuindût
“Viodarìn”.

A 16 agns Frice a jere deventade pardabon in stât di fâ onôr al so nom.
Fate e finide, biele come un butul di rose cuant che al sflurìs…
Ducj si voltavin a cjalâle pe strade e se a cualchidun che no la cognosseve i scjampave a vôs alte  di dî ”Viôt ce frice!” Jê e riduçave par sot.

Ma cuant che al è masse al è masse, cussì ancje Frice e veve scugnût rindisi a la moralitât di cheste tiere, e scjampâ vie di chenti.
E cumò e je a sta intun puest lontan, tal Nord, dulà che il so nom nol à significât.
Frice e à maridât un forest. L’unic om che si è metût a vaî cuant che je i à contât la sô storie.

Une storie cuntune morâl forsit plui fonde, si domandaiso parcè?
almancul voaltris, omenuts, faseitmi il plasê
di no pensâ dome a chê.

di Ferdinando Passone
#1030

3 comments On La storie di Frice

Leave a Reply to lzn Cancel Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît