Mê mari mi à sveât a buinore: “Paulin jeviti, vuê si cope il purcit e no tu vâs a scuele!”.
A jerin un pôcs di dîs ch’o sintivi in cjase che al è rivât il moment. Il purcit aromai al pese plui di un cuintâl e mieç e al è pront.
Un pôc mi displâs parcè che al è deventât scuasit un di famee ma la robe purcine e covente une vore par tirâ indenant par la miôr.
O salti fûr dal jet e dopo une lavade di muse a la svelte o mandi ju la scudiele di cafelat intun flât.
Gno pari si jere alçât a scûr par piâ il fûc sot dal cjalderon e cumò la aghe e sta fumant. Sot la lubie e intal curtîl al è dut un ce cori; son rivâts ancje doi parincj a da une man.
Il purcitâr al è rivât za di un pieç e al à bielzà tirât fûr il purcit dal cjôt.
Chê puare bestie e vuiche spauride; di sigûr e sint che e je la sô ore e mi fâs un pôc dûl.
Cuant po che lu distirin su la bree il purcit al vuiche disperât e a nol smet nancje dopo che i àn plantât il curtis intal cuel par fai vignî fûr dut il sanc, che al ven cjapât intun seglot. Cul sanc si fasaran i sanganei, mi àn dite.
Il vuicâ al tire a lunc fin a che, un pôc a la volte, al ferme. A mi scjampe une lagrime, ma o scuen movimi, clamât di cualchidun par judâ a spelâlu. Mi àn dite ancje che cul pêl dal purcit si fasin i pinei: “Cui sa se e je vere”, o pensi jo.
Spelât il purcit, al ven taiât a tocs e a tachin a fâlu sù.
A un ciert pont il purcitâr mi da un incaric; mi mande in buteghe a comprâ la misure pai salams. Jo o ubidìs vulintîr ma cuant che siôr Arturo, daûr dal banc, mi dîs riduçant che lis à finidis dutis, jo o resti mâl e jessint de buteghe lu sint: “Disi a tô pari che al fâsi a voli!” e o torni a cjase.
Cuant che a cjase po o pant ce che mi àn dite in buteghe e a sclopin ducj a ridi, o deventi dut ros e mi ven il pinsîr che forsit mi àn menât pal cûl.
Sot de lobie al è dut un moviment; ancje il butilion dal vin nol polse mai e il purcitâr no si fâs preâ a doprâlu. Su la taule côi di tocs di cjâr a spietin di passâ te machine par insacâ. Mi dan ancje di menâ la manovele ma e je dure e dopo un pôc mi stufi.
A misdì si mangjin i vues cu la mignestre di brocui e tal daspomisdì mê mari e fâs cuei lis fricis, che a mi plasin une vore.
A cene po la brusadule e la luianie cun la polente a sierin la zornade.
Vuê o vin mangjât di siôrs, ma prin di indurmidîmi o ai un pinsîr: “Dal purcit a mi plâs dut, ancje il caratar”.
di Pauli Jacuz
#901
3 comments On La purcitade
E Pauli Jacuz al à fat 50! Contis par la nestre Ostarie, clare. E intant che o spietin lis prossimis 50 ve chi che o lein di chest puar purcit, ma bon eh… E intant che nus conte di trop che al jere bon, Pauli nus fâs cuasi vignî i sgrisui a menânus par lis usancis dal purcitâ dal timp di une volte, dulà che al jere un altri mont e un altri vivi. Buine purcitade a ducj!
Bielonone le conte di Pauli, biele che zornade, e sul proposit o vuei marcale cun cuatri riis metudis ju a pandi le so costumance . In chel dì che si purcite— cui sa mai par cuâl parcè— tant buinone ven la sgnape misturade cul cafè——– E se dopo il diaul ti tente di lavâ le cicarute— in chel dì che si purcite— ciate scuse le cjocute——– In chel dì che si purcite— rîs e verze vuess bulîts— in chel dì che si purcite— duci cuancj ti son amîs——– Ma in chel dì che il timp al smicje— di bagna il fen taiât— fossial un a da une man— par salvalu sul toglât. BON NADÂL E AN GNÛF A DUCJ. E che Diu dedi jemple a ducj i camarins e cjanives di chest mont. Lussian
Une biele conte nostrane. Mi soven di chei agns, dulà che in cjase dal nono Tite si purcitave, nô fruts o jerin agjitâts e smaniôs. No sai se vuê o parteciparês tant vulintîr. O profiti par fâ tancj Augurs di Nadâl: dal Ostîr fin al ultin aventôr. Che il 2020 nus cjati cuntun bon tai di vin in man, Vive.