Un sium

Te imagjine: Hemingway
Là jù insom de strade, indulà che si jentrave in te place no si scherçave, si traeve pardabon,. Cun di plui al jere dut un cori sù e jù di int cun bandieris, bombis molotov, bastons, cjadenis e altris imprescj di vuerilie. In chel macel, mi sintivi cussì confondût che no savevi in ce part di mont che o jeri finît. Forsit a Bologne, a Milan o a Udin, indulà che di une vore di timp al jere dut un ribalton.
Il mont al jere sot sore e non dome tes nestris citâts A Berlin di plui di trê mês, la zoventût si jere sierade dentri tal palaç dal Bundenstang, A Rome, ancjetant, fantats, fantatis e cristians fûr di pupil a vevin ocupât il Colosseu e la Capele Sestine. A Londre e a Parigi, invezit, par di plui la zoventût, e veve cjapât possès dai palaçs plui impuartants des lôr capitâls.
Di ce che al sucedeve a Stocolme, a Atene, Belgrât e Madrid miôr no fevelâ.
“Ce brut mont” al diseve ognidun, di sigûr aromai e tache une vuere. Cun di plui nissun al cjatave un lavôr di podê maridâsi, comprâsi une cjase e la miserie e menave come la grame.
E no jere finide. Lis nazions e i popui si devin la colpe fra lôr. No capivin che dut chel davoi, al jere orchestrât de alte finance e dai gnûfs parons di chel mont che si faseve indenant.
Fossial bastât. A dut chest si zontavin altris fastidis. Ven a stâi che la int plui disgraciade dal mont, colpe des vueris e de fan e rivave ancje tai nestris paîs. E in tantis disgraciis cualchidun al soflave tes boris, predicjânt cuintri l’Europe e i guviernis che no fasevin nuie par fermâju.
“Parìnju vie, a cjase lôr e àn di tornâ”. – si berghelave tes placis – “E je colpe lôr e de lôr religjon di dut ce chel sucêt. Son lôr che a metin lis bombis e che a copin la int”
E cun chescj pinsîr e cun chês imagjinis che mi balinavin tal cjâf, spaurît o levi indenant, sperant che la int in chê place si fos cuietade.
Par fortune cumò nissun plui al vosave, ma lus stes no mi sintivi bonât. Mi angossave il torment di no savê là che o jeri.
E cuant che mancul mal sarès spietât, cjalantmi ator, mi comparìs une vile e lûcs che za o cognossevi. Si tratave di un vieri palaç, tirât sù ancjemò cuant che a comandave Vignesie, e des murais, restadis su la culine dal vecjo cjistiel di Feagne.
Di front a chê suaze, pensant ben, mi tornave tal cjâf che o jeri diret propit in chê vile, tal “Palaç de Comunitât di Feagne, indulà che mi a vevin convocât par un incuintri tant impuartant. Vevin di decidi di un grant mûr di tirâ sù ducj i confins dal Friûl, come che a vevin fat in Austrie e in tantis altris nazions, par fermâ che maree di disgraciâts che a rivavin ancje tai nestris paîs.
“Nol pues jessi vêr” – mi disevi fevelant di bessôl – par chestis decisions a clamin lis autoritâts, i politicants e jo cun cheste gjenie no ai nuie a ce fâ. ”
M’insumiavi e, tal sium, dopo vê viodût chel mont brut che la television e mostre ogni dì, cumò, o levi sù pes scjalis che mi puartavin dentri chel palaç.
Intun prin moment o varès volut scjampâ vie, ma aromai che o jeri li, no podevi tirâmi indaûr. Rivât dentri intune grande stanzie, suntune lungje taule a jerin sentâts no sai ce tancj cristians.
Jenfri dute che int o cognossevi dome trê. Haider il president, une volte, de Carinzie, Bossi e Prodi.
“Ma cemût – mi domandavi – podêjal jessi il president de Carinzie se di un pieç al è muart. E po’ chei trê cristians no àn nuie a ce fa cul Friûl. Dongje Prodi, al jere un om bocon, che subit a pene che o jeri jentrât mi è vignût incuintri. Al tignive tal braç un cjanut neri come il cjarvon e cun doi voi tant biei e lusints cussì tant che m’inceavin. Lu clamave Milù.
“Ti spietavi – mi disè, dopo vêmi strete la man – Tu, tu sês Nelo e jo o soi Bepi Ponte Zefon.”
Mi cjatavi, pe prime volte denant di chel furlan tant preseât come scritôr, ma soredut come studiôs di astronomie.
Jo, Bepi e Prodi, cun altris cristians, a jerin sentâts di une bande de taule, Haider, Bossi e chei de lôr clape di chê altre. In chê stanzie nol jere un che nol berghelâts. Adiriture cualchidun al veve brutis intenzions. Insome, par chel mûr, che tancj a volevin tirâ sù, dibot a finive in barufe.
Denant a chê menace, Bepi agjil come un fantat, si è jevât sù de cjadree cun Milù ben stret tai soi braçs. Tal stes tim mi cjape pal golet de gjachete e mi vose te orele. “lontan di chei che si dan. Scjampin vie daurman.”
A lis sôs peraulis, ancje pe tante pôre che dut al finìs intun frac di legnadis, no ai spietât un moment a rispuindi. “Ma indulà lino i ai domandât”.
“Moviti, ven cun me, a lin a bevi un tai là di Dele Soldone, daspò là nus spietin in tancj e chei no son barufants. Cun lôr mangjarin ancje un toc di formadi, cercjarin saradelis saladis e la renghe. Daspò li di Dele nol mancje un bon clinto e un bon tai di bacò” mi à di gnûf rispuindût.
Se prime o jeri spaurît, cumò o jeri ancje dal dut confondût.
“Ma cemût lì di Dele Soldone se al è plui di cincuante agns che jê e je muarte e la ostarie le àn sierade di une vore di agns.
“Nissun probleme, tai siums a son vîfs ancje i muarts” e je stade pronte la sô rispueste.
Cussì a pît, cjapade la strade sot la culine, intun moment, a sin rivâts in chê ostarie.
Là dentri a sunavin, a cjatavin e a jere tante ligrie. Dele daûr dal banc e jere simpri al so puest, cu la scovete te man par parâ vie i moscjons pronts a poiâsi su lis saradelis. E po simpri compagne: vecje carampane e cu la pavee che i scolave dal nâs par dut il macubin che e tabacave.
No cjati lis peraulis par contâ ce che al è sucedût a pene ch’a sin jentrâts. La ostarie e jere plene di int. Fantats e fantatis che a tornavin a pît di San Jacum de Galizie, mucs che jerin stâts a Lignan, albanês vistûts di muredôr. Nol mancjave il marochin che al vendeve ocjai e machinetis par piâ spagnolets. In prime file al jere Galliano, ancje lui scritôr preseât e famôs musicist, rivât a pueste, de Argjentine. Al sunave cuntune armoniche une staiare par Jacuss e Lussian ancje lôr magos de pene. Il prin cal balave cuntune biele fantate cun tun pet tant grant che lu gloteve, Lussian invezit cun, Barbara, scritôre ancje jê, e che par tant biele che e jere someave une pipine.
A pene che a sin jentrâts te ostarie, nancje che fossin des autoritâts, Galliano al à fermât di sunâ e subit al à intonât l’imni dal nestri Friûl: Stelutis Alpinis.
Daûr di chê biele sunade ducj a cjantavin. La vôs plui biele e intonade e jere chê di Rafâel, om di letaris e di tante culture, cognossût soredut pai siei libris e che, di ce che o vevi capît, Dele, dopo vê comprade la sô ostarie di libris, lu veve clamât come diretôr inte sô gnove buteghe. Di fat al jere ancje lui daûr dal banc, denant di une parêt cun tantis scansiis jempladis di libris e di butiliis di vin di ogni fate. Ostarie di Contecurtegnove al jere scrit in alt sù chel mûr, sot in crist, puarin, vecjo come il cuc. Intant la musiche, dopo che biele cjantose furlane e lave indenant cun l’imni a la gjonde di Bethoven, po dopo cun tintine tintone e infin cun Bella ciao. Chel sium, par fortune, se tal prin mi veve metude tante pôre, cumò al finive in tante gjonde. Dentri in chê ostarie no jerin mûrs di tirâ sù o int che berghelave. Volevin dome fâ fieste, balâ e cjantâ. Pecjât che Galliano nol voleve savint di intonâ bandiera rossa. Jo no ai olsât insisti ancje par no fâ capî a ducj che o soi un comunist. E cun chel pinsîr, savint che jessi ros nol e plui di mode, mi soi sveât.
di Nello Malisano
#678

9 comments On Un sium

  • Siump tiessut in aur zichin,pote! Lussian

  • Come personaç dal sium no varês di comentâ nuie, ma un sium cussì biel a nol pues jentrâ tal cjâf e in te memorie di un cualsisei, covente vê une sensibilitât, une fantasie e une memorie dute speciâl..propri come chè di Nelo, un contecurtâr di gale, Bepi

  • Un siump tiessût in aur e gjonde, Nello! Vivilu cun dute cheste musiche maraveose al è stât un vore biel! Graciis ancje di vê fât balâ Barbara che no je mai stade intun brear e dome tra i braçs di Lussian e 'nd à podût sghirlâ e sintîsi biele come une pipine!

  • Nelo, di sigûr i tu devis vê mangjât une terine di ardielut cun la rucule, par vê fat un sium cussì.
    In pratiche dut il sium al è une schirie di situazions che ti fasin pôre (e no nome a ti) e chest al pues stai. La seconde part dal sium e met in pratiche ce che al dîs Freud, ven a stai che i siums a son desideris e in efiets butantle in gjonde tu âs scancelât lis pôris de prime part.
    Ti ringracii par vêmi metût dentri e par vêmi fat balâ cun che toc di fr… Se tu mi vessis visât prin ti varès puartât une guantiere dai miei biscots.
    Mandi Nelo e cîr di no mangjâ masse rucule.

  • Nello,

    Biele la conte, meritevule di un sium. A mi mi passe che se l’insium al è masse ingredeât come chest, cuant che mi svei o sint une gjonde di cjatâmi a sigûr tal gno jet.

    Ti disarai che no ai mai spindût cun tant plasè i bêçs dal biliet, come chei che mi menarin te ostarie li di Dele Soldone e cjatâmi cun ducj voaltris e oltri dut cuntun bon got. Pecjât dome che il sunadôr nol bale mai.

    E riferintmi a Bandiera Rossa nol è mai tart par sunâle, ancje pal fat che daspò che o ai savût che i comuniscj no mangjin i fruts e che a jerin dutis bausiis su chel che disevin!!, cussì che se mi rive il spartît o soi ancje bon di imparâle.

  • Lussia, Bepi, Barbara, Jacus, Galliano no podevis scrivi peraulis plui bielis. Gracie di cûr. Cun di plui o soi content che, ancje se intun sium, si sin cognussûts. E no dome cognossuts, là di Dele a vin balât, cjantât e cualchidun, Jacus, cence fâ nons, si è ancje inamorât. Cui sâ che i siums no deventedin realtât? E pensant a la nestre amicizie di contecurtârs mi met gjonde il plasè di spartî cun voaltris la bielece di scrivi par furlan, sperant che al zovi par che la nestre lenghe no vadi pierdude. Une bussade a ducj, e no mi plati daûr di un dal dêt, confessant che la bussade plui biele je doi a la pipine: a Barbara.

  • masse bièle, gracie di cûr Nello. Une bussade

  • Lidiana ti vuei ben par dabon. Ancje jo ti doi une grande bussade e gracie pal preseament. Sperin che doman ta tô France no fasedi vinci la Le Pen.

  • masse ninin!!!mi soi ingropâde. O speri ancje jo che la LePen no vinci. O ai metûd in vendite le me cjase,le me Feagne mi mancje tant, el me Friûl!!! le me tiere. Une grande bussade.Mandi

Leave a Reply to Giovanni Nello Malisano Cancel Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît