Pipins

Lindo al jentrà te stale e si rimpinà sul tiezon, doprant la scjale di fier.
Al veve bielzà preparât il mus, tacât il cjar, e ducj i doi a polsavin tal mieç dal curtîl.
La bestie si parave des moscjis scoreantsi cu la code; cualchi colp al sunave sul riplan dal mieç, scovât di pôc, e netât dai fros, polvar e sclesis. Di adalt, l’om al de une businade, cuinçade di un porco, che e scjassà la place di un paîs inmò cuiet e cidin, in chê cjalde sabide di Lui. Bisugne movisi, al pensà, fasint i conts dal timp che i varessin metût a rivà a Rivignan e di trop che i sarès vanzât par passâ, tornant, ta lis ruinellis a tirâ sù un cuatri fassuts. Simpri che la femine i ves lassât fâ… al pensâ sielzint une bale di stran, e butantle jù pe trombe, dongje dal bo, che al molà, spaurît, une mugulade di fastidi.
Al smontà e al cjamà la bale propit tal mieç dal cjar, di traviers, e al tornà a voltâsi viers la puarte di cjase. Scolastiche e steve jessint propit in chel, e e veve mandât indevant i fruts, che a corevin tant che sfolmenâts viers di lui. Il plui grant al rivave denant, fasint valê la gjambe plui lungje rispiet aes dôs frutis, che cun di plui a pierdevin timp a tirâsi pai cjavei. L’ultin, il picinin, petenât e inflochetât, al steve tal braç di sô mari, cun doi voglons simpri scocolâts. «Sentaisi li!» al intimà Lindo, cjamaintiu sul cjar un ae volte. «E fers e cidins, di no spaurî il mus!»
I piçui a jerin cuinçâts come pipins. Luigjino cuntun golet inamidât dûr come il cret e la gjachetute prestade e botonade strente. Mariangela lu cjalave di sot la pinie, tocjantsi dut un dret il floc blanc che e veve tai cjavei e che le faseve sintî une principesse. I pareve, a ognidun, che chel altri al ves sielt il puest miôr, di sintâsi parsore de bale di stran, e cussì si sburtavin un cul altri, cul cûl, çocantsi cu lis scarpis pene lustradis, che a nulivin di gras. Lussie, invezit, si jere sintade di chê altre bande, dant la schene al mus, cuntune musate rabiose che no si capive di dulà che e rivàs a tirâle fûr.
Se ducj i fruts, in chei agns cetant dongje de vuere, a jerin un tichinin salvadis – vûstu pe educazion, che e mancjave; vûstu pe fan, che ’nt dere simpri avonde – jê e jere teribile. Tignile ferme al jere impussibil, e cuant che si meteve tal cjâf une robe, di fâ o di no fâ, e rivave cuasi simpri a vêle vinte. Sô agne e jere convinte parfin che e fos striade, tant di puartâle no dome dal plevan, a fâle benedî, ma di fiscâ cussins e materàs par cjatâ e disfâ grops te plume e tai scartòs di blave che ju jemplavin. Chê dì, par convincile a montâ sul cjar, plui che i scufiots a jerin coventadis lis promessis pandudis di sô mari, su ce che e varès cjatât dulà che a vevin di lâ.
«’nd à una grandonone», i veve dit Scolastiche, cimiant, «no tu âs mai viodude une compagne; ma se tu âs voie di stâ cjase…»
A Rivignan, a pearin il mus te ombrene dai morâi, in mieç de place, e a jentrarin ducj tal negozi di Vigji, il fotografo, prin a vê metût sù un studi, tai paîs li ator.
Lindo al jere stât li pôcs dîs prin, a domandâ trop che al costave, e jessint che al leve pandint par dute Talmassons che i siei fîs a jerin i plui biei dal paîs, al veve decidût che cuntune fotografie di picjâ in cjase e mostrâ a ducj, la robe si sarès rinfuarçade inmò di plui. Si usave fâ une foto de famee, in chei agns, e no si veve plui pôre come prin, framieç lis vueris, cuant che cualchi vieli al refudave di metisi in pose, convint che la robe e podès fâi mâl, o che al fos pecjât o opare dal diaul. Il diaul però, in cualchi maniere, al metè il piç: Lussie e veve tacât a vaî.
E vuicave e e bateve i pîts par tiere, cuasit come se e fos in marce. E jere une sene colaudade, la frute lu saveve ben, e ancje se e meteve in cont cualchi pataf, un grant dispendi di vôs e energjiis, e puartave a un sucès cuasi sigûr.
Vigji si tignì lis mans su lis orelis, disperât.
«Cence no la fâs! Cence no la fâs!» e leve scandint la frute, a ogni colp sul paviment.
E dopo mieze ore di chê naine, cuntun rosari di blestemis di so pari – che però no le tocjave nancje cuntun dêt e sot sot des mostacjutis al riduçave – e i patafs di ordinance de mâri, la frute e otignî. Ancje se delicade, e ancje se e veve scrit “non toccare”, suntun biliet di cjarte poiât su la cotule, Vigji si rindè e la tirà jù de grande scansie dulà che e jere poiade, masse cjare par jessi vendude a chê puare int.
Lussie e tirave sù cul nâs, musticade, recitant la sô part fin insomp, ancje cuant che il scat de machine fotografiche al fissà par simpri, tal blanc e neri de imagjine, la sô vitorie: una pipine di siôrs, lustre e petenade, sentade sui zenoi.
di Rafaêl Serafin
#475
 
____________ 
Cheste conte no je une come dutis chês altris, dal Ostîr, e neancje la imagjine, che e je une fotografie autentiche dai siei vons pe bande di mari (agns ’50). E je une conte in anteprime par ducj i contecurtârs che e rivuarde une gnove di bande dal Ostîr che e rivarà intal mês di Setembar o ai prins di Otubar.
Si podarà lei dome chi su Contecurte, e o speri che us plasi. 
L’Ostîr

13 comments On Pipins

Leave a reply:

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît