Ogni trê

 

Une bave e ficje i dêts sot la maiute e Gjise e à i sgrisui.
Sô none e zuiave cui temporâi, e sô fie cumò e je denant dal barcon, in spiete.
«Che fâtu?»
«Nie… mi plâs il timp cuant che si fâs sù», i rispuint la piçule, cence nancje voltâsi.
Gjise e lasse colâ il discors e si piert vie, tai ricuarts.
Si impense di cuant che e jere picinine, i pâr di tornâ a viodile, che e ten in pîts sul ôr de man un madrac di grignei un parsore chel altri, intorteât, vîf.
Si vise di Ercole, che i baiave cuintri e al veve cirût di muardile. Lu vevin cjatât a tocs, la matine daûr, ator pal zardin, sglonfât fintremai che al jere scupiât. Cu l’aghe sì, ma no di sigure licuide. Une tristerie di no crodi.
E la sere prin, so pari i veve cridât, sustât, par un caprici fat cuant che nol jere il moment. Ca di pôc il om al à di tornâ dal lavôr e Gjise e à pôre.
Il cîl al è neri, e al pant tempieste.
di Rafaêl Serafin
#378

9 comments On Ogni trê

Leave a reply:

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît