Voi celescj

La ploie e bat sul veri de machine. Il papi al svolte a çampe e mi lasse che o ledi a scuele di bessôl. La scuele si le viôt e je alì insom. Une stradele in bande e mene a une cjase inderoc o pûr mi dîs che o soi rivât.
Cheste matine no vuei lâ a scuele che o ai un compit, cussì o jentri in cheste cjase che e sarà la mê cove di cheste matine vueide. O vuei jentrâ par svuincâ la scuele. La machine di me pari e scomparìs te crosade e jo o côr dentri par no fâmi viodi, la puarte e je sierade ma si vierç cence la clâf.
La jentrade e je biel che vueide. Al è un breâr che al criche sot dai pîts. E je verementri grande. O viôt che in cusine un barcon al à il veri rot come se cualchidun al vedi tirât un clap. Dal di fûr e jentre un aiarin crût, une ploie glaçade. Alc al lampe in chê scure stanzie ma nome par un marilamp. Un lamp maledet. A son doi voi celescj come chei di un cîl seren. Spaventât o scjampi e mi cjati di sore des scjalis.
Un curidôr lunc, o voi indenant a palpe cui braçs slungjâts indenant. O voi cuintri alc, no sai ce. Mi fermi pe pôre. O sint alc a tocjâmi. O zuri, no mi soi mot nancje di un tic. Un vêl lizêr di sede mi tapone il cjâf prin che mi inacuarzedi di ce e cemût. Cu la man che mi trime o cîr di gjavâmal e mi inacuarç che spine che pene e forope il scûr. Sul paviment si slargje une magle licuide rosse, e samee sanc. Denant di me dal scûr e salte fûr une femine. E je biele. Cui cjavei bionts e luncs e un mantel fin par tiere viert denant e discolce. E à un cjapiel di infermiere, lis cjalcis e lis mudandinis neris, gjachete blancje vierte sul pet plen. E un curtìs in man. Une siringje in chê altre. Mi rît simpri plui fuart, simpri cun plui scjas, cuntune ghigne orende. E ven de mê bande e jo no rivi a movimi. Chei soi voi ros mi tegnin inclaudât.
Mi dîs alc che no capìs, chel sunsûr mi travane la orele e mi insgrisule dut il cuarp. La sô vôs mi sune di clop tal cjâf, un lament. O sint dai pas, al sta rivant cualchidun altri, un grum di int mi cjale, a son tor ator in cercli che cjalin la infermiere tant che e alce il curtisson e la siringje e jo o soi inzenoglât alì, agnel dal sacrifici. A àn intor une mascare e un mantel neris e a ridin di gust. Mi clamin, mi disin brâf chest furlan, mi incitin a gjoldi dal moment, mi invidin a jessi part dal zûc. O vierç i voi, a son doi voi celescj come chei di un cîl seren, o soi distirât tal gno liet, mê mari mi clame: «Stiefin, jevistu?»
Un curtisson e une siringje a son poiâts sul comodin. Sul cjâf sui mei cjavei o sint un vêl lizêr di sede. «O ai di jessi fûr di ca!», mi dîs. Il cûr mi bat cence remission. O provi a cori e il cricà dal len mi spavente parcè che no sint se cualchidun mi ven daûr. Il curidôr nol finìs mai. O cjali indaûr e nol è nuie. Miôr a son chei doi voi celescj. A scumparissin e ju torni a viodi di un ros impiât. O vuei sberlà ma no rivi. Lis gjambis mi clopin e o voi a trastolons. Chei voi si svissinin e si fermin tacâts parsore di me.
Chê lûs rosse e sclarìs pene il scûr.
di Stefano Gasti
#126

Leave a reply:

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît