Scometino?

Al poià la biciclete dentri di une boschete, framieç doi mûrs di baraç che dome lui al cognosseve.
Cuant che tu vâs a zuiâ di piçul intun puest, sedi bosc, sedi campagne, tu imparis dut, di lui, tu lu cognossis tant che une femine, cu la difarence che dopo agns, i trois e i scuindarilis a restin plui o mancul compagns.
Laurinç al veve inmò tes orelis la vôs tacadice dal Cjapitani… «Scometino?» lu veve coionât.
E lui no i veve nancje rispuindût. Si jere metût su il cjapiel, al veve comedât lis pluimis, che no i dessin fastidi dilunc la pedalade, e al jere sbrissât vie inte gnot clipe di Mai, jenfri lusignis e cidinôr.
Se cheste e veve di jessi la sô prime mission cuintri il nemì, ben po, cheste al varès frontade, e puartade insom, ancje se e valeve tant che une cjiche! Vevial forsit pôre, lui, di meti pît sul pedrât di Tierç di Aquilee? Jentrà in place, sot dal nâs da ‘striacs, par cjoli ce che i coventave cjoli e vie, indâur, par trois e troiuts, a scûr, fintremai a passâ il pantaniç de roie e tornâ a San Zorz, par sbati i tretars cragnôs sul len e la sô braùre in muse al cjapitani?
No che nol veve pôre!
Nol veve pôre, ma nol jere nancje stupit. Si veve jemplât il russac cun vistîts di dîs di vore, cjolts a cjase, lui che al jere a stâ – purtrop – a une sclopetade dal front. E al veve spietât la matine, alc plui dal cricâ dal dì, par podè cjoli, par nol saveve inmò se une o plui Österreichisch-ungarische Krone, ce che i varès garantît di puartâ a tiermin la mission. Se lu vessin viodût, se a vessin capît che al jere talian, che po, lôr ce jerino, che a cjacaravin il todesc tant che une vacje e sa svualâ, insome, se lu vessin brincât, di chei timps e cun chês vôs che a corevin, lu varessin fat fûr, o ancjemò piês, fat prisonîr. Ma lui, Cavìc, come che lu clamavin fin di piçul, chei trois ju cognosseve miôr di ducj e la sô pôre e jere dome il moment di comprâ la robe… Di front dal om dal spaç al tentà di cjacarà todesc, ma chel altri lu studà subit. «Cjacare come che tu mangjis, va, no stâ fâmi pierdi timp».
E cussì di li a cinc minûts al jere bielzà su la vie par tornâ.
E al jere tornât. Vîf. Cun tal sachetin de cjamese, un pôc fruçât, l’ogjet de sô mission.
Il Cjapitani al scocolâ i voi. Laurinç si gjoldè chel moment come un frut. Po dopo i de un spagnolet di tignî in man e al piâ un fuminant. Il pacut al polsave su la taule, cjacarant todesc.
di Rafaêl Serafin
#358



 

Note storiche da “Storie di Sanzorz par furlan” di Vigji dal Piçul:

Un bersalîr sanzurzìn (Lorenzo Taverna, clamât Cavìc), forsit cognossint cualchi passaç discognossût, in Mai, pôc prime de jentrade in vuere, al ve il coragjo di passâ il cunfin e, in divise, al le a Tierç di Aquilee a comprâ i spagnolets che po ju puartà al so cjapitani.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît