Cul ridi

Scjassant il cuarp al ritmi de naine che e jesseve de sô bocje e che e someave vê cjapât possès di lui, il mambui al zontà une polvarine al potaç che al bulicjave cence polse intal pignaton. Fer su la puarte de cjase, l’om in gjachete al cjalave chei mots cence rivâ a distacâ i voi, niçulant planc il cjâf in cunvigne cul cjant. Nol varès vût di jessi li, ta chê cove di crodincis cence fonde e di bufulis buinis dome par sotanâ la int dai vilaçs dal Tanganika, puare e ignorante. Ma lui nol jere plui un di lôr, lui che di savê a ‘nt veve masanât fint a fruiâ i libris che i paris missionaris i passavin, invezit di pierdi timp daûr de bale di peçots come chei altris canais, e cussì di fat al jere stât nomenât dean di un dai istitûts scolastics plui grancj dal Paîs. Purpûr, Jamil – James, fin a cualchi timp prime, cuant che a comandâ a jerin i inglês – al jere tornât alì, sigûr di cjatâ rispueste a ce che nancje la sience no rivave a spiegâ. Une infezion mai viodude prime, che e cjapave i students, ancje di scuelis diferentis, cence però tacâsi tai adults. La robe plui assurde di dutis e jere che i infets a scomençavin a ridi bot e sclop e no rivavin plui a fermâsi.
Il strion lu invidà a sentâsi dentri e al sierà la puarte daûr di se.
«Tu sês simpri compagn», i disè il dean gjavantsi il gjachetin e cirint di parâ vie la sensazion di disasi.
«Il mont ator di me nol è cambiât», lu licuidà il mambui.
Jamil si comodà. «Tu ce dîstu?»
Il mambui si sentà sul scagnut, cuasi a ralentadôr, butant fûr il flât cun lentece. «La veretât? No lu sai». Si cjapà une polse, profitant par jemplâ dôs tacis di cret. «Il nestri popul a ‘nd à passadis, in ducj chescj agns: lotis tribâls, ocupazions, cjaristiis… ma une robe cussì no si jere mai sintude»
«Une punizion pe indipendence?»
Il strion lu sfulminà cuntune voglade «No esist dignitât intun popul sotan. Tu varessis di savêlu. Simpri che in chescj agns no ti sedi lât plui comut un altri pâr di scarpis».
«No, ma a diference di tancj no spudi tal plat li che o ai mangjât. Anzit, tal unic plat li che o vedi cjatât di ce passi la fam dal gno stomi e la sêt dal gno savê».
«Une mangjative masse pesante pai guscj de int di chenti».
«No soi tornât par cirî barufis, ma par domandâ un jutori. O vin consultâts ancje miedis inglês, ma no nus àn savût dâ ni une cure ni une cause. Tu tu sês l’unic che mi podedi dâ une man a frontâ cheste malatie».
«Lu clamarès plui un amoniment. Il cuarp di chei zovins no si è inmò vuastât, par fortune. Ma lis lôr ridadis a son une forme di resistence. Il probleme e je la mari, Jamil!»
«La mari? Tu tu savevis che la mari de professore de classe li che al è tacât dut e je albine?!»
Un lamp al passà tai voi dal mambui «Mi sarès plasût. Ma no. E par une volte tant no sarà colpe dai albins par cheste epidemie. O sin nô grancj, Jamil, la cause. O pretindês che chescj zovins a imparin ce che no àn mai cognossût inte cuotidianitât dai lôr vilaçs. O vin domandade la indipendence e cumò invezit di trasmetiur la nestre storie e culture, ur insegnait ce che i concuistadôrs us àn metût tal cjâf».
«Ma il mont al va indevant!»
«Va di fat! E je colpe dal progrès! E i nestris fruts no son pronts! Chê puarte e à di restâ sierade inmò par un bon toc par lôr!»
«Ma no si pues restâ confinâts ta cheste piçulece!»
«Tu tu viodis lis dimensions parcè che tu âs scjavaçât i confins. Ma par lôr, par lôr chest mont al è infinît! E cussì al à di restâ, se o volìn che ancje la nestre culture e resti un doman. Prove a pensâi, Jamil. Covential pardabon che cheste int e cognossi alc che no i coventarà mai, culì? O piês, che i vignedi metude la tentazion di lâ fûr, cuant che tu sâs ben ancje tu che il lôr destin al è di restâ achì?»
«Ma al rivarà istès il moment che il mont al tucarà ae lôr puarte. Ce fasarìno chê volte?»
«Resistarìn. Come che o vin simpri fat. Voaltris intant pensait a educâ i nestris fruts in mût san. No stait a cressi un esercit di presonîrs. Formait invezit un popul di vuerîrs, ma serens, e braurôs de lôr divignince. Lassaitju libars. Timp cualchi mês e dut al tornarà a puest».
Jamil al cjapà sù la gjache e al tornà pes stradis di chel che al jere stât il so vilaç. Dut un moment, une bale di peçots i rivà in plen tal stomi, butantlu par tiere e impantanant la cjamese. Il dean si jevà in pîts, la bale tes mans. Un trop di canais lu cjalave, di clap, cuant che l’adult al sbrocà intune ridade a plene panze, che si tacà ancje ai piçui. Ta chel dopomisdì robât al timp, biel che al coreve daûr di un balon cun chei compagns improbabii di zûc, il dean al pensà che il strion al veve reson. Bisugnave resisti. E ridi e jere la arme plui potente che e esisteve tal mont.

de Fuguline
#939

3 comments On Cul ridi

  • Tantis a son stadis lis epidemiis te storie dal om. MA forsit pôcs a san di une che e jere capitade in Tanganika, e che e e cjapave dentri dome i fruts. No us dîs altri, parcè che us dîs dut la nestre Coghe, che e à subite cjapât sù l’invît dal ostîr a tignîus plui companie cu la nestre ostarie e nus à regalât cheste bielissime conte. No si mai capît, che che al puartave a chê epidemie, ma des resons, in ce che a leiarês, a son di sigure. Dal rest, nô furlans lu savin ben, che cul ridi al ven il vaî, ma nol è dite che nol podi valê ancje il contrari!

  • Brave la Coghe, che se e cusine come che a scrîf,
    lis sôs pitancis a son sigurementri buinis e sauridis.
    Une conte che ti puarte a rifleti sui siei contignûts.

  • Mi è plasût lei chês cuatri riis indulà che Fuguline e dîs ” NO ESIST DIGNITÂT INTUN POPUL SOTAN ” gjachete plui che di misure juste ancje par il nestri Friûl ” . Compliments a Fuguline par cheste biele inserzion. Lussian

Leave a reply:

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît