Al è ce cori

Duilio al jere a stâ in vie Sclavons e al podeve lâ a cjatâ Nurine, che e viveve in vie Sabotin, dome dôs voltis par an. Une come ducj, dentri dal va e ven des processions, ven a stâi che tu vevis simpri di cjacarâ cun cualchidun e al jere simpri alc ce contâsi e bisugnave ancje tirâ fûr cinc minûts par lâ li dai parincj; chê altre zornade, destinade dome a lui, i jere colade tal mês di Fevrâr, ai vincj, par jessi precîs, inovâl smenteât, tra l’altri, di un bombardament merecan propite sul so borc. Par agns, lui, che al fos stât Fevrâr o un altri, il mês che i jere tocjât in sorte, no i jere interessât plui di masse, ma di cuant che e jere tornade Nurine, lis robis a jerin cambiadis. Lis gnots d’Unvier a duravin di plui, e no jessint un di chei che a patissin criùre, Duilio si ritignive une vore fortunât.
Ancje parcè che lui e Nurine, no jerin a stâ tal stes paîs. Jê, dopo che lui al veve cambiât residence, e jere lade a stâ cu la sûr plui viele, e culì e jere restade par agns, fintremai a vê plui grispis su la muse che cjavei sul cjâf. Sedi ce che al sedi, di cjase di un a chê di chel altri, a jerin – ancje taiant pes sdrucjis – cuasi siet chilometris, che a fâju a pît intune sole gnot, lânt e tornant, al è ce cori, e i vûl gjambe lungje e bon flât. Pal flât no jerin fastidis e tal so câs nancje pe gjambe, stant che Duilio al jere zovin, plui dongje ai vincj che ai trente, e in bande di chel al jere un di chei zovenats dut gnerf, che no rivin a stâ fers, e a fasin i scjalins doi par colp. Sì che duncje, in chei doi dîs dal an, pene che il clip dal soreli si sfantave tal scûr, lui al partive di buride, saltant i fossâi par lunc e lis machinis par straviers. Se a vessin podût viodilu, cori come un mat, al jere di ce spaurîsi. Meteit dongje ancje che al jere un mataran: i plaseve fermâsi a cucâ tai barcons cu la lûs impiade e cisicâ tes orelis di chei che al cjatave ator, a pît o in biciclete. Lâ a torzeon di gnot, insome, i plaseve. Da rest, nol podeve nancje pratindi che e fos Nurine a vignî a cjatâlu. E mighe parcè che no je creance a mandâ une femine ator di bessôle. Fossial par chel, nol sarès stât nissun fastidi, e ai 3 di Lui, la zornade che i jere tocjade a jê, e sarès lade di sigure a cjatâlu. Il probleme al jere un altri: pratindi che une nonute di novante e passe agns, ben poiâts sui vuès in forme di reumatics, e fasès ducj chei chilometris a pît…  Ah dius! No sarès rivade nancje fûr dal puarton!
Chel di Nurine e Duilio, insome, al jere par scugnî un amôr intens, che si davuelzeve in pocjis oris, come intune flabe. I doi si sintavin su la bancjute, sot de pinesse grande, stant atents che no ju viodi nissun, e a fevelavin dilunc dute la gnot, tignintsi par man e contantsi di ce che al jere capitât in paîs o di cui che al jere vignût a stâ li di lôr.
«Ah, sâtu, al è rivât Flavio, il fi dai mulinârs!» al contave magari lui.
«Cjo mo! Za ormai? No varès mai dite… Al jere simpri atent a dut».
«O ai sintût dî che al è stât une vore sfortunât. Al steve lant a vore, si steve cjapant da dî cu la femine, par telefono, e nie, tic e tac e al è vignût a stâ ca di nô!»
«Ma pense tu. Cheste po mi splâs. Poben dài, almancul al à inmò buine salût, mica come me che o fâs fature parfin a jevâ sù di cheste bancjute!»
«Dài mo, dài mo, Rine, no sojo ca jo!»
E cussì, fra une cjacare e une altre, ni plui ni mancul di cuant che a jerin morôs, Duilio e Nurine, nuviçs dal ’38, e je vedue par plui di mieç secul, a scomencâ dal Fevrâr dal ’43 – a passavin la gnot. Daspò di chel, cuntune bussade cidine sul cerneli, lui le saludave. Jê si fermave ancjemò un pôc, sul puarton di fier di vie Sabotin, pene fûr Sclaunic, a spietâ il cricadì, e misurant il timp, par jessi sigure che Duilio al fos rivât a cjase sô, in vie Sclavons, tal cimitieri di Talmassons.

di Rafaêl Serafin

5 comments On Al è ce cori

  • Vuê al è il doi di Novembar e cheste setemane, su la Osterie, le à gjoldude l’Ostîr, cu lis gnovis sul San Simon. E alore, za che o sin, al à decidût di sierâle lui, cuntune conte che al veve metude in bande par un spetacul, ma che e je juste juste par chei dîs chi. Vuê zornade dai muarts sul calendari, doi dîs fa zornade de vilie dai Sants, dulà che chei dal mont dai plui a fasin un scjampon a cjase. Podopo magari, e salte fûr une conte plene tenerece, inezite che maluserie. Al vuestri ostîr i plâs une vore, ancje se i tocje dai un fregul di merit a la sartore che lu à ispirât cuant che e veve pôre a lâ ator di gnot in biciclete.

  • Biele conte, tenar il sio davuelziment, indula che le fantasie si lee tant cu le veretât. Ancjemo compliments al nestri ustîr. Mi domandin dal libri, si cjatial dal tabachin di Sclaunic? Lussian

  • No tabachin, “rivendita giornali”. Lussian

  • Al è biel viodi che di un moment di pore si pues gjavâ fûr tenerece… grassie par cheste conte.

Leave a reply:

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît