Une ch’o ai imparât tai agns e je che cu l’etât si cuiste simpri plui imagjinazion tal burî fûr gnûf mûts di fâsi mâl. Za fa doi dîs, tant par dî, o soi rivât a cjapâmi in plen sul cjâf la stangje de jentrade di un parchegjo. A son dome doi mûts par rivâ a tant. O metisi juste sot de stangje cuant ch’e ven sù e spietâ fers a biele pueste che ti pochi cuant che si sbasse (e chest al è chel plui facil); o pûr (e ca l’etât e à il so pês) dismenteâsi de stangje che tu âs viodût a jevâ sù, fermâti juste tal puest là ch’e jere prin, restâ li a pensâ s’al fos miôr scurtâ la strade traviersant il parchegjo o fâle plui lungje par fûr, e fâsi cjapâ po di cuintribant de stangje ch’e ven jù e che ti poche come un maçûl (e chest al è il mût ch’o ai sielzût jo).
Si scuen dî, però, ch’e jere une stangje di dut rispiet; i someave plui a un tubul di armadure che no a un di chei afârs di plastiche che si doprin cumò e che si puedin scancarâ cuntun dêt. E plui che tornâ jù chê stangje e sdramassave sul so supuart. Un sglinghinament di fâ vignî i sgrisui.
No jeri mai stât pocât cussì a fuart, e no mal spietavi. Lis gjambis che si plein a colp e i braçs impen ch’a cuistin par lôr cont une vivece tâl di rivâ a patafâmi plui voltis su la muse cui comedons. Dôs sioris ch’a passin di là de strade a sbalcin; po une mi svicine e mi dîs: – Aial fat mâl? – No i ai rispuindût dome parcè che la lenghe mi si frontave par traviers in bocje e non rivavi a proferî peraule.
Po, cirint di inviâmi cuintri cjase, mi soi inacuart che no rivavi a cjaminâ par dret ma dome a tressâ par sbighet. Cussì o ai scugnût butâmi su la prime bancjute ch’e jere li ret. Un siôr, viodintmi a voglâ tal nuie cuntun rideç gnogno stampanât su la muse, mi à metût in man dîs euros: – Buine Pasche siorut! Coragjo! – al à zontât.
A son passâts in tancj sù e jù fin che si è imparude la muse rabiose di mê femine. E tignive pe man un canaiut piçul. – No vevistu di lâ a cjoli to nevôt a scuele vuê? Eh? Tu si âs dismenteât, figurâsi! – E prin ch’o rivàs a sburtâ fûr cualchi peraule cu la lenghe inmò par traviers che no voleve savint di metisi a puest e à zontât: – No stâ nancje provâ a tirâ fûr une des tôs scusis ridiculis! Cui sa ce che tu rivaressis a inventâ cumò! Tu âs dome di vergognâti!
Ve’ un’altre ch’o ai imparât: nol è mai dome il mâl, e je simpri ancje la prionte.
di Gianluca Franco
2 comments On Deventâ vielis
E nie! o vin gust di meti fûr lis contis dal Conte Curte day cussì, une daûr chê altre, e alore vuê, ta cheste zornade mufadice e sgardufide, viodìn magari di fâsi une ridade cuntune conte che nus à mandât il nestri Gianluca Franco, e che e je avonde diferente, tal clime, di chês che nus à usât. Dopo vêle lete, us racomandi, di stâ plui atents cuant che a parcais la machine ca o là…
Franco,Franco, un proviarp al dîs ” ogni dì si fâs la lune e ogni dì si impare une” cul timp jo le vevi imparade che per jentrâ in cjase o vevi di alça di un grun il pît par cause di chel tapêt disore spesôr a pîts de puarte di cjase, ma come che tu disis tu le vecjaie pûr savintlu e fâs dismentie, e zontant le pocje fuarce intôr i pîts si ju strisine sul pas, furtune che in famee a àn proviodût a slungjâ il tapêt pari a le me altece, zontant un cincuante sentesins di sigurece. Lussian