Cuant che la sô man, a planc, cuasit par câs, ma nol jere par câs, e veve tocjât chê da frute, un sgrisul i jere partidi sù pe schene. Al jere come se ducj i pêi da cope si fossin metûts d’acuardi par fâ la ola e un lizêr inzirli lu veve sturnît par un biel moment.
E jere la prime volte che si viodevin di bessôi dopo che le veve talpinade par setemanis, tant che un cjan di cjace daûr de bolp.
Pur jessint une vore timorose, e par solit sierade come un cai in tal scus, par vie di trop che e veve patît cuant che il so ultim morôs la veve molade, la zovinute no veve gjavât vie la man. Ma ben si jere fermade, voltade e lu veve cjalât dret tai voi.
Fidâsi? Lassâsi lâ? Riscjâ une gnove sacagnade? O pûr scjampâ vie e platâsi daûr di chel mûr fat di pôre par no scugnî gloti ancjemò une volte chel velen? Intant che in tal so cjâf si messedavin chestis domandis, lui la veve bussade tal cerneli.
Une robe strambe, ma biele. E riduçant par chel mateç, man par man a vevin tornât a cjaminâ ta chel puest, strambat ancje chel, dal lôr prin apuntament. In chê domenie clipe di fin Avrîl, lui le veve menade ator pai cjamps. E no je robe di ogni dì, vuê come vuê, viodi doi di lôr ator, zovins, natîfs tecnoligjics, a passonâ pes braidis. Dut câs chei a jerin i puescj dulà che il fantat, di piçul, finide dutrine, si pierdeve in esplorazions cence che nissun lu savès.
Lassâsi lâ e smolâsi, cumò, par jê, no jerin plui domandis dolorôsis, ma cuistions jentradis cun prepotence inte sfere dal pussibil. “Lassiti lâ!” i veve dite lui propit tal stes moment, cuasit che al fos rivât adore a scoltâ i siei pinsîrs, “fasìn ce che o fasevin di fruts!” E cuntune ridade al veve cjapât sù un pissecjan soflantlu in muse ae frute. “Sù mo, macaco!” i veve dit jê spudant la semence. E subit, stant al zûc, la fantate, lumant une paveute verduline i veve zigât “gafinle!”. E vie lôr a cori ca e là par cjapâ la pavee. Al someave che il timp si fos svoluçât devantdaûr dichei pôcs agns che ju dividevin di chei de mularie.
Il fantat, tal morbin dal moment, i veve proponût “Lassinsi lâ, dài! Sierin i voi e scoltìn i rumôrs!”. E cussì a jerin restâts li, fers e inçussîts a scoltâ il sunôr dal aiar tes frascjis, il vuacâ di un cjan lontan, il berghelâ di une çore che e passave..
Vierzint i voi si jerin bussâts, come che si conven chest colp!
“Si, lassintsi lâ” e veve dite la zovine, cuntun fîl di vôs. “Dami la man e cjaminìn cui voi sierâts ator pal prât! Oh ma no vierziju eh!” E il frutat, content, al veve striçât i voi ancje se cuasit subit ’nt veve viert un a miezis, par smicjâ se jê e faseve compagn. E stant che ancje la fantate e veve pensade la stesse robe, si jerin cjatâts come doi pandolos a cimiâsi. E jù a ridi!
“No no! Chest nol va ben!”, e disint cussì jê ae veve tirade fûr dal so russac une barete e une sierpute. E veve fracade la prime sul cjâf dal mul fintremai di lassâi fûr dome il nâs e cu la seconde si jere bendade, fasint un grop daûr da cope. “E cumò o lin sù par chel rivâl fin insomp!” E simpri tignintsi par man, a vevin tacât a rimpinâsi. Rivâts in creste si jerin fermâts a tirâ flât.
“Ti fidistu di me? E mi vuelistu ben pardabon?” I veve domandât la frute dopo cualchi moment. Lui, cul flât a grops, plui pe emozion che pe sflachinade, al veve rispuindût a colp “Sigûr! E ti ûl un ben di murî!”
“E alore lassintsi lâ ancjemò di plui, fin dapît. A sarà la nestre prove d’amôr: corìn jù par cheste rive a voi sierâts!”.
E cjapantsi ancjemò une volte par man, cul cûr ch’al bateve colps plui pal significât di chel rituâl che pe pore di colâ, si jerin inviâts, prime ben planc e po simpri plui svelts e plui svelts ancjemò fintremai a cori a rote di cuel jù pe culinute.
Sito. Cididôr.
Cuant che il fantat al veve tornât a vierzi i voi, une lûs fuarte lu veve inceât, tant che al sintive un dolôr mut rivâi intor. Il mal di cjâf al jere rivât cussì di corse che i pareve di vêlu vût di simpri. Cuntun sfuarç disuman al veve pene fat a timp a meti a fûc la viste e i pinsîrs: une schirie di letaris blu i jerin rivadi intor come patafs: Clinica chirurgica maxillo facciale dell’Ospedale Civile di Udine, scrit a caratars maiuscui te plete dal bleon dal so jet.
I doi fantats a jerin plombâts di muse intor dal mûr che il plevan, cualchi di prime, al veve comandât di fâ sù daûr de canoniche, par che nissun, passant pas braidis, al les ancjemò a robâi lis verduris tal ort.
Sul comodin, il gjornâl, viert su la pagjine cun la interviste al massim espert regjionâl di psicolgjie adolesenziâl che al bruntulave sul dilagant vueit di valôrs e lis pratichis incussientis fatis dome par parâ vie la stufadice esistenziâl dai zovins di vuê.
di Michêl Londar
#798
4 comments On Lassâsi lâ
Une da lis robis plui bielis de idee dai dadui, par festegjâ il complean de Osterie, e je stade chê di mandâju ancje a cui che contis no ’nt veve mai scritis e magari, cun gust o cun fastidi, al à provât. E lis dôs sorpresis di chei di Contecurte a son vignudis de Massarie, che o vês za let, e nuiemancul che dal Berlon! E al colè a la perfezion inte zornade di vuê, cu la sô romantiche conte, che o sperin che e sedi la prime ma no l’ultime, Da rest… bisugne lassâsi lâ… soredut in amôr. Ma magari no masse, eh. Leieit e scuvierzeit parcè! Regâl pe ostarie numar 12!
Ma isal pussibil lei une storie che và a finî ben par une volte?
Une storie che oltri che disbratâ un grun ben le domande dai dadui, Mikêl al à mitût ju une conte cussi biele, che cence forsit tancj di lôr in timps no tant indaûr le àn vivude, cu le diference che al puest dal mûr dal plevan e podeve jessi une moto. Lussian
Pingback: La Disfide dai Dadui – la cronache! | Contecurte ()