Une purcite a forme di purcit

Se al jere un bintar, intal borc di Sclaunic, che al jere Chile.
Nol jere trist, chel no si podeve dî, ma al veve un sens dal svindic, cuant che i pareve che i vessin fat un tuart, che al meteve dongje fantasie e fastidi. La prime dute farine dal so sac, i fastidis invezit, a jerin ducj di chei che i vevin cumbinât il dispiet.
Si visavin ducj, par dî une, di cuant che il plevan i veve molât un scufiot dopo vêlu cjatât a fumâ daûr de canoniche. Al veve spietât la domenie di un batisim e, di scuindon, daspò di une gnot intirie passade su la rive dal flum, i veve jemplade la pidele di bisats!
Par nô dî che volte che al veve metût su il rincjin, che il Mister lu veve lassât in panche, propit lui che al veve une medie di un gol a partide. Al jere lât a zuiâ cu la scuadre dal paîs dongje, le veve fate vinci andata e ritorno, lu veve fat parfin retrocedi, e par sierâ in bielece, cuntune balonade fûr di ogni logjiche, tirade par in bande, prime che il public al tacàs a ridi, si jere ben sintût il cristal de machine dal puar alenadôr che al leve a tocs!
Insome… Pierut al varès vût di preocupâsi.
Se no propite cuant che la veve cjolte, dome par fâi un dispiet, almancul cuant che la veve molade.
«Tant no ti dure par simpri…» lu veve menaçât Chile, fûr de ostarie. «E cuant che a finìs jo ta la peti!»
«E jo te scanceli intun lamp!» i veve ridût in muse chel altri.
E alore velu li, Chile, a cuatri di matine, su la sô biciclete, cun doi seglots di cjalcine in ecuilibri sul menul, un altri tal puartepacs daûr, un tal zei denant e un sborfadôr in man.
Vistût di neri di cjâf a pîts, tal scûr di lune e tal cjant dai griis, al pareve un supereroi di chei dai fumuts.
Di diferent al veve dome il telefonut, che al tignive intune man e al cjalave di tant in tant, modificant la direzion o fermantsi, par zirucâ di bot o lâ sù e jù.
Al jere partît di Sclaunic, propit de puarte di cjase di Pierut, e al veve passât Gjalarian, Listize, Talmassons, Mortean, Puçui, Basandiele, Cjampfuarmit e vie cussì, passant par stradis e trois, par placis e cjamps, par rivâi e fossâi, fintremai a fermâsi, strac ma content, denant de puarte di Francesca, la fantate che i plaseve une vore ma che, dopo un pressing che nancje il miôr stopper, a jere colade propite tai braçs di Pierut.
E lui, come che lu veve menaçât, pene savût che si jerin molâts, armât di cjalcine, je veve petade.
E jessint che Pierut e Francesca a vevin la fortune (o sfortune?) di jessi a stâ dongje, e che a dîle dute, e sarès saltade une purcite lungje mancul di cinc metros, ce no ti vevial cumbinât Chile?
La veve cjapade largje! E ti veve fat saltâ fûr une purcite lungje plui di trente chilometros!
Pierut, la matine dopo, cu la int che a passave e rideve, al veve fate une muse che a pareve chê dal plevan la domenie dai bisats, o forsit adiriture chê dal bisat.
Ma come che al veve prometût, cjavestri e rabiôs, al veve cjamât su la machine aghe e spazolon, e vie, a scancelâ pardut dulà che al podeve. Dome cuant che al jere rivât a fâ dut il zîr, vierzint il telefonut, al veve cjatât il messaç di Chile, che doprant il navigadôr satelitâr al veve disegnât nuiemancul che la muse di un purcit e al veve mandade la imagjine al gjornâl, no prime di vêle condividude su internet.
“La purcite a forme di purcit” si intitulave l’articul, publicât la dì dopo.
di Rafaêl Serafin
#704

4 comments On Une purcite a forme di purcit

Leave a Reply to gelo Cancel Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît