“I carabinîrs…? Sì sì a son jentrâts i carabinîrs… No sai cui che ju à clamâts… Cumò a son là dentri cun lui e cun so pari… Dai Rino no sta insisti, cumò nol pues jentrâ nissun, nancje tu, ancje se tu jeris il so miôr amì… Di sigûr a spietin il magjistrât….”
Ma alore e je vere, Michêl, nol è plui… si è copât!
L’Invier in chel an al jere stât mugnestri. Come che al fâs ogni tant no si jere mostrât tant crût e cun dute la sô criùre. Cu la nêf e la ploie, cu lis sô glaçadis e l’aiar nol veve olsât plui di tant. Dome chel pôc par dî che al jere passât ancje in chel an.
Cun di plui al pareve, lu stes se tant adore, che al ves za fatis lis valîs par lassâ puest a la Vierte cu lis sôs rosutis, cui siei prins sorelis, cui siei nûi che a corin vie in chei cîi tant clârs indulà che a jerin prontis a rivâ lis primis cisilis.
E in tant lusôr indulà che nissun al pareve tirâsi indaûr denant a tante gjonde, velu là, chel fantat, cun chei voi spalancâts e studâts, tacât in chê cuarde cussì tirade sot il so pês.
Tant bon, tant brâf, puar Michêl, studiât, simpri pront a miorâsi te sô art, tal so mistîr par podê ancje lui, come ducj gafâ lis sôs sperancis, imbastî il so doman.
Ma a so dispiet, par lui dutis lis puartis a jerin sieradis. Un lavôr? Nancje fevelâ. Sperancis? Nissune! Par sô disgracie lu vevin bandonât ancje tai afiets che ognidun a le sô etât tant al brame.
Sfidi. Se no tu âs un lavôr e un franc inte sachete no ti cjale e no ti vûl propit nissun!
Cussì chel zovin pierdûts ducj i siei siums, sigûr che il destin, par lui, nol sarès cambiât si è gjavât fûr dai coions di chel mont salvadi, sassin che lu à tradît. Di lui a son restadis dome lis lagrimis di sô mari, so pari e di chei pôcs che pardabon i volevin ben.
Lagrimis za suiadis inte indiference di chê cubie di ferabuts che a pensin dome al lôr tacuin, e a lis lôr grandecis; di chei cancars che e a àn copât i lôr fîs ancjemò prime che a nassin.
Puar frut, puar Michêl. E cumò che nol darà plui fastidi a di nissun, velis là lis cjampanis che a sunin par lui.
Jerin chês dal dal so paîs, che cun gramece i disevin pe ultime volte mandi.
Chês si, lu saludavin cul cûr.
di Nello Malisano
#668
5 comments On Ce brut mont
Une vore ben scrite Nelo…Bepi
Biele conte,cun tante veretat intor dal nestri presint,indulà che le dignitat umane
preferis le autodistruzion al puest di un pagnut (o nancje chel) cence velu sudat. Lussian
Nelo, ma alore la vevi induvinade ..Bepi
Par prime robe graciis a Bepi e a Lussian che no mancjin mai di bati la man su la spale di cui che al scrîf. Bepi tu le âs induvinade, dut parcè che tu sâs di pît che o voi çuet. Vere mi soi inmalât te capadocie di ros di piçul e no ai rivât adore a vuarî. E cumò che o deventi vecjo la malatie e va simpri plui insot. Daspò la storie vere che o ai contade mi à sladrosât i budiei. Mandi int.
Nelo, nome cumò o ai podût lei la to conte. E je la storie, une vore ben metude ju par furlan, di chel zovin di Udin che si è tirât fûr da lis spesis, cualchi setemane indaûr.
Ce puedio pensâ, che se lis robis no laran miôr di sigûr a saran altri zovins a cjapâ chê strade. Magari cussì no.
Mandi