La preson

 

Âstu mai pensât di jessi presonîr de tô vite?
Al baste pôc.
Tu cjapis une decision impen di une altre e, di chê strade, tu ‘nt cjapis une altre e une altre ancjemò. E a di un ciert pont tu ti visis che no tu puedis plui sielzi. Tu scugnis fâ cussì. Ducj sal spietin. Ducj tal domandin. Parcè che ducj ti viodin tune cierte maniere. A pensin che tu sedis cussì. Se di no, no tu saressis plui tu. Une vite interie scancelade.
E pûr al sarès bastât pardabon un nuie. Se tu vessis cjapât chê altre decision. La prime volte, o cuant che tu jeris ancjemò par timp. Vuê tu saressis une altre persone. Magari tu podaressis continuâ a sielzi, cence che nissun si spieti di te propit chê decision o chê azion.
Al è come se tu fossis un atôr che al à di lâ daûr di un copion scrit di altris. Dome che no tu sês un atôr, no tu puedis saltâ fûr dal to personaç.
Al è come jessi in preson. Sì, cheste e je propite la peraule juste… preson.
Mi sint a murî, sierât chi dentri, ta chest personaç che no soi plui jo.
E tu, ti sintistu mai cussì?
Ce domande stupide… no che no tu puedis.
Su la culinute dal parc al soflave un aiar frêt. L’om si veve jevât sù de bancjine, si veve strenzût intal gaban e si veve inviât jù pe rive. Timp di nêf, al veve pensât, sburtant lis mans fint insom des sachetis. Juste in chel, a vevin tacât a colâ i prins flocs.
Daûr di lui, ferme, in pîts suntune are di clap, la statue e veve i voi fis tal vueit. Su la palpiere grise e trimulave une gote di aghe. Al pareve che e vaìs. Come une anime sierade tune preson di piere.

di Carli Pup
#293

3 comments On La preson

  • In fin dai conts, la vite a je "sielte". Va dite che sielzi no simpri al e pussibil, a voltis nus tocje sielzi, cjapâ une strade che po no torne indaûr; come di fat te vite, indaûr, no si torne. Ma le vite a je vite, fortunâts ma no simpri… chei che an podût sielzi.
    Podint fâlu e no ve decidût, o vin dome rinunziât a vivi! Ma plui di dut, mi plâs pensâ che la vite e vedi sielzût me!

    Un cjâr salût a ducj i amîs di Contecurte

    Maurizio Di Fant

  • I oms, come i popui, a viazin par cjaradoriis masse fondis par saltânt fûr. Come pai personaçs di une tragjedie, no crôt che esisti une teorie dal caos che e podedi elaborâ finâi diferents fin che no jentre tal zûc une gnove variabile. Dome nô umans si insumiìn la nestre vite e si imberdeìn in chês telis di ragn imagjinaris.

  • Pingback: Scoltecurte #1: Presons | Contecurte ()

Leave a Reply to Anonimo Cancel Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît