La tace simpri plene

 

E jere une volte un Re e une Regjine che a vevin trê fîs.
I prins doi a jerin fuarts e inteligjents, il tierç al jere un cjastron. Si clamavin Aldon, Gjovanin e Jacum.
Une dì, il Re ju mande a cjace. Aldon al cjape un cenglâr, Gjovanin al cjape un cjavrûl e Jacum, inçopendantsi, al cjape un sghirat.
«Ti prei, no stâ copâmi» i dîs la besteute.
«E jo ce puartio a gno pari?» i rispuint Jacum.
«Se tu mi lassis libar ti doi une tace magjiche!»
«A ce mi coventie?»
«Chiste tace e reste simpri plene di aghe frescjissime e nete».
Jacum, content, al acete e lu lasse lâ vie.
Tornât al cjastiel, il Re, i fradis e ducj i servidôrs a ridin.
«O vin aghe dapardut, parcè mi puartistu aghe?» i domande il Re.
«No je une tace normâl, e je magjiche, no je mai vueide».
«Bon, par cumò no nus serf a nuie! O vin une vore di aghe e tu tu sês inutil! Va vie, prime che ti scjafoi!»
Jacum, scontent, al bandone il cjastiel, puartantsi vie la tace simpri plene.

Pôcs dîs dopo, al jere rivât al cjastiel Checo il Drâc, che al domande se al podeve fâ la tane inte montagne plui altre dal ream.
Il Re al dîs di no.
Il drâc, che al jere bon di spudâ glace, si rabie e al decît di vendicâsi. Svualant ator par il ream al inglace dute le aghe che al cjate. Cence aghe no si podeve plui bevi, lavâ, cusinâ, bagnâ i cjamps…
Il Re e dut il popul a jerin disperâts, parcè che Checo al svualave parsore lis cjasis ogni dì.
Il Re al mande Aldon e Gjovanin a cirî di copâ la besteate.
Il prin a part i al è Aldon, ma al ven inclaçât. Dopo di lui al va Gjoanin, ma ancje lui al devente glaç.
Il Re, vaint, nol sa plui cefâ, parcè che i soldâts a vevin ducj fat la stesse fin.
Al jere restât dome Jacum, ma no si fidave di mandâlu, parcè che al saveve che nol varès cumbinât nuie.
Jacum intant al jere tal bosc, che al mangjave nolis e coculis e al beveve da la tace simpri plene. No si jere inacuart di nuie.
Intant che al cjaminave tal bosc, Jacum al viôt il sghirat che al veve salvât.
«Oh, Jacum! Âstu viodût ce che al è sucedût a cjase tô?»
«No, ce robe?»
«Il drâc Checo al à glaçât dute le aghe!»
«E jo ce puedio fâ?» i domande Jacum.
«Va là e frontilu!»
«Ma cemût puedio vincilu?»
«Ma ce sajo jo, rangjiti!»
E Jacum, pensierôs, si invie viers le montagne.
Jacum, pene che al viôt Checo, si spaurìs.
La bestie e jere gruesse, nere, spaventevule, i voi ros come il fûc e cinc cjâfs un plui brut di chel altri.
«Spiete, no stâ a glaçâmi subit, fasin une scomesse!»
Checo, che al jere plen di braùre, i rispuint: «Ma sì, tant o vinç jo».
«Viodìn se tu rivis adore a bevi cheste tace di aghe. Se tu vincis ti lassi le tane, se o vinç jo tu âs di lâ vie».
Il drâc al dîs di sì e al scomence a bevi.
Ma le aghe de tace no finive plui e Checo al scupie, fasint plovi par dut il ream.
Cu la fin dal drâc dut si disglace, ancje Aldon e Gjovanin, e la int e capìs che le aghe e je essenziâl par la vite.
Il Re si incacuarç che Jacum al jere inteligjent e al dîs che al deventarà Re dopo di lui.
E a jerin vivûts ducj feliçs e contents.
Classe 1^ A
Scuole Medie di Buri
#264
Balloch Francesco, Bolzicco Riccardo, Budo Samantha,
Buratti Nicolò, Cecotti Alessandro, De Biaggio Anna,
Filippi Matteo, Franco Antonella, Greatti Giulia,
Gus Roberto, Lavaroni Isaura, Lirussi Giada,
Mattia Elena, Micheletti Davide,
Murati Alona, Muresan Daniela Gabriella, Muresan Mirella
Francesca, Piazza Alessandro, Pietropaolo Giacomo,
Toffoletti Elena, Zorzenone Elena

Leave a reply:

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît