Daûr dal len

La mê cjase e je in face ae mont. Il me paîs si slargje te plane subite da pît. La mê compagnie e je un cjanut cence une gjenie clare, pitost miscliçât. Ma al è cun lui che o passi i mei dopomisdîs a torzeonâ su pe mont. Sot sere o voi cualchi zornade cu la bici e une volte par setemane a musiche. O suni la ghitare ma ce che mi plasarès a mi no tal lassin studiâ, nome chê barbe di eserciziis, plin plon plan, e tornâ a fâlu che nol va ben, plui cussì, plui svelt, plui culà, plui svelt. A la fin o voi par fâi plasê a gno pari, s’al fos par me o larès a danze hip hop che une mê amie mi à dit che si divertissisi un grum. Compits o ‘ndi fâs mancul che o puès e studiâ nome se si scuen, massime la zornade prin di une interogazion.
La mê cjamare e à une puarte che e da drete su la scjale dal cjast, une scjale scure che fin di frute mi àn dit di no doprâ. La mê puarte e je sierade cuntun armâr parsore, l’armâr cu la mê robe. Jo o ai simpri pensât che vie pe gnot cuant che o duâr cualchidun al po vignî jù di chê scjale e fûr di chê puarte. Prin a mi faseve pôre savê che dal di fûr un cualsisei al podeve di là parsore vignî jù par dentri dret te mê cjamare intant che o duâr. Po, dopo chel fat o ai tacât a volê jo doprâ la mê vie scuindude par lâ fûr cence che nissun mi viodedi.
O ai tacât a insumiâmi che di là, par chê puarte, o sarès podude lâ su la mont vie pes gnots di lune. Ma a cui varessio podût spiâi chel gno segret?
Chê sere o ai metût in vore il me plan. Al jere dut pront, dut calcolât. La puarte dal vecjo granâr e jere di chês vecjis di len cu la clavadorie grande e o vevi cjatade la clâf juste. Gno pari al veve une scjate tai soi imprescj plene di clâfs e o jeri sigure che une e sarès lade ben a vierzi. Tant che lui al jere a vore o soi lade te mê cjamare cu la scjate e lis ai provadis. Chê che zirave le ai tignude. Il probleme al jere stât spostâ l’armaron. Cun doi peçots di lane o ai rivât a metiju sot dai pîts ai cuatri cjantons dal mobil rivant a fâlu niçulâ cuntun mani di scove.
Dal cjast par di fûr e je une scjale par scjampâ lontan de confusion, te mont dulà podê rivâ intun lamp là che il to diu ti po cjacarâ cun dute calme, se tu vâs a cirîlu. O ai tacât a lâ, cuant che o ai fastidiis tal cjâf. Là o sint che il “spirt dal ben stâ” al sofle fuart.
Vuê no podevi fâ nuie di miôr che dreçâ la mê zornade tal gno puest platât di doi lens grancj. O rivi di corse e mi sinti a scoltâ la musiche dal svint che al sofle planc. Mi volti, e nuie. E pûr mi pareve di vê sintût un sunsûr, un murmuiâ.
Cence claps tes scarpis, ni polvar tal cûr, cuant che al ven scûr o torni cjase di corse, e o viôt di tignî cont chel sintiment par cuant che mi cjati strache, sudade, e se il miôr al è za vignût e jo no ai savût tignîlu dentri di me, par une volte sole mal visi. Po di chest puest cuiet jo o ven vie pronte, preparade cu la muse sclagne e molade di ogni dolôr. Cussì o cjati la fuarce che mi covente.
Ce che o sai, se no lu dîs cumò no lu fasarai plui. Samearà stramp, ma mi sint di spiâ il gno segret, a nissun, al aiar, a la grande orele che scolte e che rispuint, lu sai, o soi sigure. O ai un segret, grande anime, se tu mi scoltis, o varès chê di confidâmi, ce che no rivi a sbrocâ fûr.
Mê mari che vai, me pari al berle, une sûr che e cjol nome pastiliis e no si jeve tal jet, jo in chê cjase no vuei tornâ, mi coste masse durmî in chel liet che o fissi par aiar dute la gnot. E po a scuele mi indurmidìs benon, e la mestre mi domande ce che o ai, e jo nuie, o stoi ben, miôr ca che no a cjase. Mi à dit che e mandarà a clamâ i mei. Che a son a stâ un par bande e chel om che o ai par cjase no lu sopuarti e chê che e sta cun gno pari no le cognòs nancje.
Une vôs, clare e fuarte, e salte fûr dal len e mi si involuce intor: «Frute, jo ti cognòs, tu tu sês fuarte parcè che tu rivis a cjatâ la fuarce dentri di te. Cjale lontan e no stâ a contentâti di ce che tu pestis cui pîts, e fâti judâ parcè che bessole tu fasaressis masse fadie!»
I lens grancj sunant cu lis fueis a vevin rispuindût. La frute in chel e jere za a mieç de rive jù. Il zovin poiât daûr dal len, di lassù, cul aiar che i dispetene i cjavei luncs, le cjale che cjantuçant e côr jù pe culine. Al pense cjareçantle di lontan cui voi: – Torne a cjatâmi frute, ti spieti.
di Stefano Gasti
#246

Leave a reply:

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît