L’alien

 

Checo si sbassà a palpâ la tiere ator de poce, glaçade e induride di chel Unvier sut e ruan.
Si viodeve benon la talpassade, lis ongulatis che a vevin grampât, sgrifignât, sbrissât vie par cirî – par sigûr – alc di mangjâ, sedi un fros di jerbe o une fuee sparagnade de criùre.
Al è clâr… par viodi bisugnave savê, parcè che chês cuatri crepis a crôs a podevin someâ di dut, fûr che une olme.
Jù pe gnot, inte taronde dal prin avistament, cualchi coion al veve metût fûr parfin une sagome, taiade e piturade tal compensât, cun plumis e çatis, un bec arcât e un cjâf a spice – une musate robade ai fumuts – metûts forsit par cjoli pal cûl chei che par lis campagnis tor Mortean a levin indenant a viodi l’alien, la creature, o ce dal ostie che i passave pal cjâf di clamâle a lis pioris dal WEB.
Checo al slungjà il pas dilunc la stradelute, par viodi se al cjatave altris indizis, ma cumò che il frêt al jere lât a cirî fortune di altris bandis e che i cividocs a vevin metût fûr i lôr colôrs, al jere cuasi sigûr che chês a fossin dutis monadis.
Tornât indaûr, si sentà in machine e si gjavà il telefonin di sachete, tacant a mateà su internet. Benon! Al jere saltât fûr parfin un profîl Facebook e i avistaments, intal Friûl di mieç, no si contavin plui: di Plain a Pasian, di Sclaunic a Pampalune… Miôr cussì, al pensà metint in moto e cjapant pai cjamps de basse, par stradutis che al cognosseve dome lui. Rivât li che nancje il so cuatri par cuatri al cumbinave, su lis rivis dal Stele, al fermà e al le indenant a pît, fin a rivâ dongje di une cise, dulà che al tignive une piçule barcje, comprade di un vieli pescjadôr di Teôr. Al vierzè il luchet che al tignive peât il piçul motôr e al controlà che e fos vonde benzine, po dopo al studà il telefonin e, compagnât dal cif ciaf de eliche, si invià jù pal flum, intal vert sunsûr de aghe. Fintremai di piçul, cuant che so barbe lu puartave a bisat, tes cjaldis gnots jempladis di griis e umit, al pensave che jù pes rivis di chel flum antîc a fossin puescj dulà che nissun al meteve pît, intrics di arbui e pantan, che dome a fuarce di vitis si podevin viodi e cuissà ce maraveis che a platavin.
Un molec al disegnave rivocs, petenant la corint, e Checo al pleà la schene, pôc prime di distudà il motôr e lassà che la vetroresine de barcje e russàs cuintri la rive, fin a fermâsi.
Lui si fermà cun jê, cul nâs par aiar.
A passarin i minûts, compagnâts di chel cidinôr che la campagne e fâs sù cun fros e fueis, fintremai che adalt intune gruesse ramascje, al rivà adore a viodi ce che al cirive.
Intorteade in tal tronc, palide, lungje e cun dôs çatis bocognonis – vot grifis plantadis tal len – une creature e polsave, il lunc cuel spelât che la vignive fûr des plumis, colôr dal tronc, e il cjâf grant tant che il bec, ancje chel inficjât par tignîsi dûr.
Di lontan, cence abituâ il voli, si sarès dite dome un branc di elare une vore penç, che al travanave une cise un pôc plui imbrussade di altris. Checo ju veve scuvierts par câs, chei grancj uciei che no svualavin, ma si rimpinavin sui morâi plui alts e li, i pareve di capî, a passavin la lôr vite.
La bestie, cuasi par confermâi che e jere vive, e voltà il cjâf e e pontà su di lui un voli neri, dolç, che i rivocà dentri i budiei di tante tenarece che al mostrave.
Checo al impià il motôr e al tornà a frontà il Stele, di rive sù, chest colp. Nol saveve tropis che ’nd jere, di chês creaturis. Almancul cinc o sîs, al veve calcolât.
A podevin jessi i dissendents di un grant uciel che etis indaûr al viveve in Afriche, mudât dal timp e de leç di Darwin, o pûr, pardabon, une bestie aliene, vignude di cuissà in dulà, incjastrade aromai in chest cjanton de basse furlane. Cuissà…
Il frêt forsit al veve mandade une a passonâ pe Napoleoniche, cui pues dîlu… Lui, no di sigûr.
di Rafâel Serafin
#229

4 comments On L’alien

Leave a reply:

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît