Il mâr

Gnot. Parsore di me si siere il mâr, cun sabladis di lusints lusôrs di rivoc che a tegnin daûr a scurôrs di abìs fers e, di colp, il terôr crudêl, l’afan, la lote, il dolôr, a son parâts di une altre bande de aghe nere e salmastre che e jentre dentri di me e i miei voi dulints si sierin, un sens di pâs al inonde l’univiers e jo mi plati intun piçul spazi scognossût, fintremai che o deventi une cussience pure, cence pês.
Al è in chê volte che o barlumi un debul lusôr. Al è dì!“Cuant che dut ator al è scûr, al reste dome un debul lusôr. Ma par viodilu, bisugne sedi usâts a cirîlu”.O soi Onia. O ai simpri vivût inte mê vile di barachis; la mê e je une famee cun tancj di lôr, la nestre cjase no esist.
O vivìn in tal curtîl pantanôs de cjase dirocade di une vecje cjochele, mate di leâ che ogni moment e berle di mandânus vie.
Mê mari e je nichilide. No fevele e no si môf in dut al dì. Mê pari no sai mai dulà che al è. I miei fradis a son ducj plui piçui di me.
O ai fan di cuant che o soi nassude; cuasi mai o ai il stomit plen e la mê ocupazion principâl, se no esclusive, e je simpri stade chê di jemplâlu in cualchi maniere: no rivi a pensâ a nuie altri.
La nestre tiere e je une mari avare cun cui che al à la fortune di vêle par fâi fâ cualchi frut.
Chei altris a son vuarfins e nissun al pense a lôr.
Une dì a passin doi oms che a fevelin di altris tieris, là di là dal mâr, indulà che lis robis a son miôr e la vite e je pussibile. Par rivâ là bisugne paiâ e lôr a pensin a dut.
Tancj inte vile a vuelin partî.
La cifre e je alte: intes fameis dome un al pues là, se si à alc di vendi e se si cjate cualchidun che ur al compri.
Inte mê famee no pues fevelâ cun nissun; nissun mi judarès o podarès judâmi a cjapâ une decision.
Ma jo o brusi di desideri di partî e, une dì, tornâ finalmentri felice, par fâ felicis.
Une matine intal cricâ dal dì, crût e plen di aiar, i oms a vegnin a cjoli cui che al à decidût di partî.
A vuelin ducj i beçs, prime.
A son spreçants e a tratin cun tante arogance e fûr di mût.
A mi viodin.
Un al ven dongje, mi cjale fis, cuntun mût che mi spaurìs e che no ai mai viodût prime.“Tu, vuelistu vignî? Anìn”.

di Annamaria Gon 
#11

3 comments On Il mâr

Leave a Reply to Anonymous Cancel Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Pît di pagjine dal sît